image
Sursa foto: Shutterstock

Iranul numeşte un ambasador în Emiratele Arabe Unite, după opt ani de absenţă

Iranul a numit un ambasador în Emiratele Arabe Unite (EAU), la aproape opt ani de la plecarea celui dinainte, în cadrul unei îmbunătăţiri a relaţiilor diplomatice cu ţările arabe la Golful Persic, relatează AFP.

„După aproape opt ani, Ministerul Afacerilor Externe l-a desemnat pe Reza Ameri nou ambasador al Republicii islamice Iran în Emiratele Arabe Unite”, scrie agenţia oficială iraniană de presă Irna, transmite News.ro.

În 2016, Abu Dhabi a decis să-şi reducă nivelul reprezentării diplomatice în Iran, după atacarea Ambasadei Arabiei Saudite la Teheram de către manifestanţi care protestau faţă de execuţia de către Riad a unui important lider religios şiit.

Această ţară bogată de la Golful Persic a menţinut, însă, legături economice puternice cu Republica islamică.

În august, EAU au anunţat trimiterea unui ambasador la Teheran şi şi-au afişat voinţa unei „consolidări a relaţiilor” cu Iranul.

Numirea lui Reza Ameri intervine după ce Iranul şi Arabia Saudită au anunţat la 10 martie restabilirea relaţiilor diplomatice, în decurs de două luni, în urma unor negocieri în China.

Vicepreşedintele iranian Mohammad Mokhber a confirmat luni că preşedintele Ebrahim Raisi a acceptat invitaţia regelui Salman al Arabiei Saudite de a efectua o vizită la Riad.

Ministrul iranian de Externe Hossein Amir-Abdollahian urmează să se întâlnească cu omologul său saudit în „zilele următoare”.

Reza Ameri, un vechi diplomat, este directorul general însărcinat cu Afacerile Diasporei Iraniene la Ministerul iranian de Externe, după ce a fost ambasador în Algeria, Sudan şi Eritreea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: