image
Sursa foto: gov.md

Comisia Europeană propune prelungirea suspendării tuturor taxelor pentru importurile din Moldova

Comisia Europeană a propus astăzi reînnoirea cu încă un an a suspendării tuturor taxelor rămase asupra importurilor din Republica Moldova, în vigoare din iulie 2022.

Aceasta înseamnă că exporturile a șapte produse agricole din Moldova care fac obiectul unor contingente tarifare vor continua să fie complet liberalizate: roșii, usturoi, struguri de masă, mere, cireșe, prune și suc de struguri.

„Exporturile Moldovei către restul lumii au suferit de pe urma agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, deoarece s-au bazat adesea pe tranzitul pe teritoriul ucrainean și pe infrastructura ucraineană. MCA au sprijinit eforturile Moldovei de reorientare a exporturilor prin UE. În ansamblu, exporturile din Republica Moldova către UE au crescut de la 1,8 miliarde de euro în 2021 la 2,6 miliarde de euro în 2022”, se spune într-un comunicat al Comisiei.

Totodată, Comisia Europeană a propus astăzi reînnoirea suspendării taxelor la import și a contingentelor pentru exporturile ucrainene către UE pentru încă un an, consolidând în același timp protecția produselor agricole sensibile din UE.

Propunerile vor fi examinate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene.

Noutăţile partenerilor

comentarii: