În rezoluția grupului PPE se propune ca Parlamentul European să condamne „cu fermitate decizia de invalidare a rezultatelor alegerilor de către CSJ din motive îndoielnice și netransparente, ceea ce a subminat în mod semnificativ integritatea procesului electoral”.

„Parlamentul European își exprimă solidaritatea cu miile de oameni care protestează pe străzile Chișinăului, cerând autorităților moldovenești să ia măsurile adecvate pentru a se asigura că rezultatele alegerilor din Chișinău, recunoscute și de observatorii naționali și internaționali și care reflectă voința alegătorilor, sunt respectate. Își exprimă profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea continuă a standardelor democratice în Moldova, recunoaște că decizia instanțelor judecătorești, deja calificată de multe ori ca fiind influențată și condusă politic, este un exemplu de capturare a statului și o criză profundă a instituțiilor din RM”, se spune în textul rezoluției.

Totodată, PPE propune ca Comisia Europeană să suspende sprijinul bugetar pentru RM, precum și orice plată prevăzută pentru asistența macrofinanciară.

„Orice decizie privind viitoarele plăți ar trebui să aibă loc numai după alegerile parlamentare planificate și cu condiția ca acestea să se desfășoare în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și evaluate de organismele internaționale specializate”, se arată în proiectul rezoluției.

PPE mai cere ca noul mecanism de suspendare să includă o listă a condițiilor care urmează să fie puse în aplicare de autoritățile moldovenești, printre acestea: validarea alegerilor la Chișinău, anularea votului mixt și investigarea și urmărirea penală a celor implicați în frauda bancară.

La fel de dură este și rezoluția propusă de Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa.

„Parlamentul European își reiterează îngrijorarea cu privire la deteriorarea statului de drept, a democrației, a respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special libertatea mass-media, independența instituțiilor statului și folosirea justiției selective pentru a exercita presiuni asupra adversarilor politici”, se spune în proiectului de rezoluție propus de ALDE.

Conservatorii și Reformiștii Europeni la fel consideră că, în urma deciziei de anulare a rezultatelor alegerilor din Chișinău, condițiile politice pentru acordarea asistenței macrofinanciare nu au fost îndeplinite.

„Prin urmare, Parlamentul European solicită Comisiei Europene să suspende orice plăți prevăzute pentru asistența macrofinanciară acordată Republicii Moldova, consideră că orice decizie privind viitoarele plăți ar trebui să aibă loc numai după alegerile parlamentare” care să se desfășoare conform standardelor recunoscute la nivel internațional, potrivit proiectului de rezoluție înregistrat de conservatori.

Grupul CRE mai propune ca forul legislativ european să ceară autorităților din RM „să reformeze sistemul juridic corupt și oligarhic, inclusiv prin numirea unor noi judecători, pentru a împiedica intervenția judiciară în procesele electorale și politice sau subminarea în orice alt mod a voinței poporului moldovenesc exprimată în procesul democratic”.

Aceeași propunere se regăsește și în rezoluția verzilor. „Parlamentul European își exprimă profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea standardelor democratice în Republica Moldova, consideră că decizia instanțelor judecătorești, care deja a fost criticată de multe ori ca fiind influențată politic, este un exemplu de capturare a statului și pune la îndoială credibilitatea instituțiilor din Moldova. (...) Prin urmare, solicită Comisiei Europene să suspende orice plată prevăzută pentru asistența macrofinanciară acordată Republicii Moldova; consideră că orice decizie privind viitoarele plăți ar trebui să aibă loc numai după alegerile parlamentare și cu condiția ca aceste alegeri să fie desfășurate în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional”, se spune în proiectul de rezoluție semnat de Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană.

Totodată, verzii își „exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că noua legislație ar putea avea și alte efecte dăunătoare asupra standardelor democratice în Republica Moldova”.

În rezoluția propusă de Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților se cere ca Parlamentul European să îndemne „autoritățile moldovene să garanteze funcționarea mecanismelor democratice și să ia măsurile adecvate pentru ca rezultatele alegerilor primăriei de la Chișinău să fie respectate; insistă că atât ramurile executive, cât și cele judiciare ale puterii trebuie să respecte reciproc separarea puterilor, să aprobe pe deplin principiile democratice și să se supună supremației legii”.

Totodată, „invită autoritățile moldovene să se asigure că viitoarele alegeri parlamentare vor fi gestionate într-o manieră liberă, transparentă și echitabilă”.

Și Stânga Unită Europeană își exprimă profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea continuă a standardelor democratice în Moldova.

„Parlamentul European consideră că dominația continuă a sistemului politic de către o oligarhie coruptă, hărțuirea și urmărirea penală a opoziției, lipsa unei investigații credibile și transparente a fraudei bancare, lipsa respectării principiilor democratice, a drepturilor omului și supremația legii încalcă condițiile de acordare a asistenței macrofinanciare; se așteaptă ca Comisia Europeană să suspende orice plată prevăzută pentru asistența macrofinanciară acordată Republicii Moldova”, se arată în textul proiectului rezoluției Stângii Unite Europene.

Precizăm că, Parlamentul European va discuta mâine situația drepturilor omului din Republica Moldova. Examinarea are caracter urgent și e inclusă într-o listă selectă - alături de Somalia și Burundi.

La discuțiile din Parlamentul european vor participa și liderii opoziției din Republica Moldova, Andrei Năstase și Maia Sandu.