image
Sursa foto: Unian

Un centru internaţional pentru investigarea războiului din Ucraina se deschide la Haga

Un birou internaţional însărcinat cu investigarea invaziei ruseşti din Ucraina se deschide astăzi, la Haga, ca un prim pas spre posibila creare a unui tribunal care să îi judece liderii ruşi.

Centrul internaţional pentru urmărirea penală a crimei de agresiune împotriva Ucrainei (ICPA) reuneşte procurori de la Kiev, din Uniunea Europeană, Statele Unite şi Curtea Penală Internaţională (CPI), scrie news.ro.

Această instituţie are sarcina de a investiga şi de a strânge probe şi este avută în vedere ca un prim pas înainte de înfiinţarea unui tribunal special pentru a-i judeca pe oficialii ruşi de cel mai înalt rang pentru declanşarea războiului din Ucraina, o solicitare făcută de Ucraina.

Apelurile pentru crearea unui tribunal special dedicat războiului din Ucraina s-au înmulţit, întrucât CPI are jurisdicţie doar pentru a investiga crimele de război şi crimele împotriva umanităţii comise în Ucraina.

Kievul a făcut presiuni pentru crearea unei instanţe speciale de când sute de cadavre au fost descoperite după retragerea trupelor ruseşti din oraşul Bucea, în apropiere de capitala ucraineană, în aprilie 2022.

Problema complexă a modului în care ar funcţiona un astfel de tribunal rămâne însă nerezolvată. Ucraina este în favoarea obţinerii unei rezoluţii din partea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Însă unii dintre susţinătorii occidentali ai Kievului se tem că iniţiativa nu va primi suficient sprijin internaţional şi cer în schimb un tribunal hibrid format din judecători ucraineni şi judecători de alte naţionalităţi.

Noutăţile partenerilor

comentarii: