image
Sursa foto: jurnal.md

Festivalul de Film Documentar Echoes of One World aduce la Chișinău o panoramă captivantă a problemelor sociale și culturale

În perioada 19-20 aprilie 2024, Chișinăul va găzdui prima ediție a Festivalului de Film Documentar „Echoes of One World”, un eveniment conceput pentru a aduce în prim-plan problemele majore legate de libertatea presei, dezinformare și drepturile femeilor. Festivalul, care va avea loc la Artcor (str. 31 august, nr. 137), se concentrează pe rolul crucial al jurnalismului independent și al activismului feminin în lupta pentru justiție și egalitate socială.

Maxim Cârlan, directorul Asociației Moldox, care a coordonat selecția filmelor pentru festival, declară „Programul nostru aduce în prim-plan șase titluri captivante, incluzând premiere și filme documentare premiate, oferind o panoramă bogată a diverselor subiecte legate de drepturile omului.”

Evenimentul reprezintă o extensie a celebrului Festival One World, dedicat drepturilor omului din Praga, și este implementat de Asociația Moldox în colaborare cu Ambasada Republicii Cehe în Republica Moldova, People in Need Moldova și Centrul Ceh din București.

Printre filmele prezentate se numără „While We Watched” și „TACK”, care explorează curajul și perseverența unor figuri marcante în lupta pentru justiție socială. Totodată, documentarul „The Master Plan” dezvăluie influența Rusiei asupra politicii interne a statelor baltice, evidențiind subtilitățile strategiilor de divizare a comunității locale.

„Când vorbim despre drepturile omului și despre schimbarea lumii, Festivalul "One World" este un adevărat punct de reper! De peste 25 de ani, acest eveniment a dat tonul în promovarea justiției și egalității prin filme documentare care îți zguduie conștiința. Cu sprijinul neobosit al echipei People in Need, One World a devenit o referință în agenda culturală și socială a Cehiei, iar pentru prima dată, bucuria cinematografiei documentare va ajunge și la Chișinău. UNESCO a recunoscut eforturile noastre de a inspira și educa publicul despre importanța drepturilor omului”, a menționat Guillermo Llinas, directorul de țară People in Need Moldova.

„Echoes of One World” va oferi nu doar o experiență cinematografică profundă și inspirațională, ci și oportunitatea de a explora două expoziții fascinante: „Gallery NO!” - o expoziție de fotografie care explorează expresii puternice de negare și rezistență - și o expoziție itinerantă de pictură susținută de artistul moldovean Valeriu Buev.

Pentru detalii suplimentare despre filme și program, puteți urmări pagina de Facebook a evenimentului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: