image
Sursa foto: privesc.eu

Slusari: „După fraudarea alegerilor, următorul pas care va pune capac pe sicriul regimului vor fi sancțiunile personale”

După invalidarea alegerilor în municipiul Chișinău, regimul din RM nu mai are linie roșie, iar dacă va fi fraudat scrutinul parlametar, ar putea exista consecinţe şi mai grave, spune vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari.

„Următorul pas deja noi îl putem aștepta dincolo de nerecunoașterea acestor alegeri, dacă noi vom fi excluși. Din câte noi am înțeles semnalele de la Uniunea Europeană și Statele Unite aceste alegeri până la ziua scrutinului pot fi deja declarate fraudate și dincolo de această nerecunoaștere a alegerilor extrem de periculoase pentru anturajul lui Plahotniuc, următorul pas care va pune capac pe sicriul acestui regim vor fi sancțiunile personale”, a declarat Alexandru Slusari, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

„De fiecare dată veneam cu constatări că iată s-a trecut încă o linie roșie, încă o linie roșie, până la un moment când am înțeles că ei nu au linii roșii. Miza lor este una mare, una uriașă – pierderea libertății, averilor, desigur că dacă ei pierd aceste alegeri, sondajele arată că ei n-au cum să câștige cinstit în cadrul competiției măcar semi-libere, nu vorbim deja de alegerile clasice cum e în Europa, dar măcar în alegerile semi-libere care au fost în municipiul Chișinău noi i-am bătut pe dânșii conform regulilor lor chiar. Și în această situație, fiind strâns într-un colț, fiind izolat de toată lumea civilizată, desigur că ultima miză a lor poate fi excluderea opoziției reale, dar opoziția reală ca atare este acest bloc ACUM. Și iată excluderea acestui bloc posibil asta ar fi ultima șansă a lor cumva să se mențină la guvernare, dar dacă totuși se va recurge la așa acțiuni, mi se pare că reacția atât pe exterior, cât și pe interior va fi una atât de dură, încât Plahotniuc nu va rezista”, a menționat vicepreședintele Platformei DA.

Întrebat dacă există potențial de cadre în rândurile opoziției pentru a prelua guvernarea, Alexandru Slusari a răspuns că acesta există și că este unul uriaş.

„Chiar dacă unii acum din cauza fricii din societatea civilă din experți stau un pic în umbră, dar noi simțim simpatiile lor. Apropo, ei au contribuit foarte mult la elaborarea acestui program, foarte mulți specialiști, oameni din diaspora sunt gata să se implice pentru a salva această țară și echipa noastră o să fie cea mai frumoasă și o să avem specialiști în toate domeniile. Noi știm ce trebuie de făcut cu această țară în termene restrânse, că în țara asta noi nu putem răbda încă patru ani, reformele fundamentale trebuie de făcut cât mai repede. De exemplu, cum s-a făcut în Georgia reformele. În doi ani deja lumea trebuie să simtă schimbări majore, nu unele cosmetice. Și noi suntem hotărâți să facem acest lucru”, a explicat Slusari.

„Să preluăm puterea. Nu pentru noi, marea majoritate a celor care fac parte din opoziție au fost oameni cu joburi, cu profesie și noi stăteam bine mersi în 2015, în 2016, puteam să prelungim ceea ce ne-am planificat, dar vedem ce se întâmplă în țară și este necesar să ne implicăm toți, chiar și cei care au stat în confort, să fim cât mai mulți, opoziția să se implice în activitatea politică, să preluăm puterea, deoarece puterea este unicul instrument prin care noi putem să schimbăm lucrurile în țară”, a punctat vicepreşedintele Platformei DA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: