image
Sursa foto: rhodos.gr

Localitatea Olympos de pe insula grecească Karpathos, una dintre puținele societăți matriarhale din Europa

Satul Olympos din insula grecească Karpathos este una dintre puținele societăți matriarhale din Europa, în care femeile sunt la conducere. Izolat de restul insulei Dodecanez, spectaculosul sat de pe deal a păstrat această tradiție veche de secole, care a supraviețuit Imperiului Otoman în secolul al XVI-lea și stăpânirii italiene, în secolul al XX-lea, scrie AFP.

„Femeile muncesc de dimineață până noaptea. În trecut, am muncit pe câmp, acum am doar măslini”, a spus o locuitoare din Olympos.

Ca toate fiicele mai mari din Olympos, această femeie a moștenit tot ce are de la mama sa. Tradiția, veche de secole, diferențiază comunitatea insulară de cea mai mare parte a Greciei patriarhale.

„Familia a rămas mereu în mâinile femeilor. Femeia este la conducere! Femeia este cea care are grijă de copii și îi ghidează în viață. Tatăl ar fi plecat, de zece, 15 ani. Și întors, copiii sunt mari. Cum să nu aibă femeile un rol central în această societate?”, a relatat un localnic.

În mod tradițional, după căsătorie femeile din Grecia se mută în casa soțului, dar în Olympos, lucrurile se întâmplă altfel. Rolul femeii a fost consolidat în anii 50 ai secolului trecut, când bărbații emigrau pentru a munci, lăsând femeile acasă să aibă grijă de tot.

„Suntem dinamice, pentru că am învățat de la o vârstă fragedă să muncim. Vedeam cum bunicile, mamele fac asta și, de aceea, urmăm această linie. Nu putem face altceva”, a spus o altă localnică.

Toate femeile de aici speră că fiicele lor le vor prelua moștenirea, dar cum generațiile tinere se mută în orașe mai mari, tradiția matriarhală din Olympos se află sub amenințare, mai notează AFP.

„Dacă pleacă femeile, atunci puteți uita de bărbați. Așa am fost învățate și așa spunem și noi, dar este dificil pentru generațiile următoare. Copiii noștri ne vor vizita ca turiști... Acest fapt ne întristează”, a menționat o localnică.

Noutăţile partenerilor

comentarii: