„Primul și al treilea punct din alineatul 3 din Declarația Platformei DA din 7 iunie 2017 privind combaterea complexă a economiei tenebre au fost enunțate azi de către prim-ministrul nocturn Pavel Filip. Mă refer la micșorarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii și neimpozitarea veniturilor ce asigură minimumul de existență. Cine a împiedicat acum un an această guvernare să realizeze aceste propuneri ale formațiunii noastre? Cine le-a încurcat să implementeze sau, cel puțin, să discute tot programul nostru? Care, apropo, a fost întocmit în baza mai multor consultări cu antreprenorii din Moldova, a experienței lor. E de remarcat faptul că acești antreprenori s-au adresat de mai multe ori, dar fără succes, către diverși miniștri ai economiei – exponenți ai Partidului Democrat”, a spus Alexandru Slusari.

Astfel, guvernarea fură ideile Platformei Demnitate și Adevăr, susține Alexandru Slusari.

„Anul trecut guvernarea a tăcut și s-a prefăcut că nu ne observă. Iar acum, în mare pripă, FURĂ ideile noastre în ajunul alegerilor parlamentare. Cu trei zile înaintea finalizării sesiunii parlamentare! Guvernarea face acest lucru fără consultări publice, în special cu patronatele și sindicatele. Fără abordarea sistemică a fenomenului economiei tenebre și evaluarea impactului. Este evident că decizia respectivă a fost luată absolut SUBIT în cercul foarte restrâns oligarhic, în condițiile disperării pronunțate a mafiotului Plahotniuc, care este izolat pe plan extern și detestat de 98 % din populația țării”, a declarat vicepreședintele Platformei DA.

„Azi regimul a demonstrat încă o dată că nu este capabil să implementeze reforme fundamentale în colaborare strânsă și permanentă cu societatea civilă și mediul de afaceri. În afară de furturi grosolane și apucături autoritare, această gașcă este capabilă doar să întreprindă niște măsuri fragmentare, convulsive, incoerente și populiste de mimare a reformelor”, a conchis Slusari.