Deși i-ar fi plăcut să antreneze "cea mai bună echipă a lumii", așa cum a și spus, Allegri a ajuns în cele din urmă să-l antreneze totuși pe cel mai bun om de la Real, starul Cristiano Ronaldo, care a ajuns în această vară sub comanda sa. Allegri a recunoscut că a fost contactat de oficialii de pe Santiago Bernabeu.

"Am spus nu Realului, pentru că am făcut o promisiune președintelui. Așa că, respectul meu maxim pentru Juventus și cuvântul dat au fost motivul pentru care am refuzat solicitarea lui Real, cel mai mare club din lume și visul oricărui antrenor. Aș fi ipocrit dacă aș spune că nu am fost onorat de atenția lor, dar sunt absolut convins că am luat decizia bună", a explicat Allegri.

Dacă la Real Madrid nu a ajuns, Allegri l-a primit la Juventus pe Cristiano Ronaldo. Starul madrilenilor a fost subiectul celui mai tare și în același timp surprinzător transfer al verii. Portughezul a dat campioana Europei pe "Bătrâna Doamnă".

Max Allegri a luat titlul în fiecare dintre cei 4 ani de când e pe banca bianconerrilor, iar oficialii campioanei i-au propus mereu prelungirea contractului. Cu toate acestea, antrenorul nu se vede ieșind la pensie de pe banca lui Juve.

"Dacă sunt un "bandiera", precum Buffon sau Del Piero? În niciun caz nu vreau să fiu pus pe picior de egalitate cu ei pentru că ei sunt jucători care au scris istoria lui Juventus, în timp ce eu sunt aici doar de câțiva ani", a concluzionat Allegri.

Massimiliano Allegri antrenează Juventus din iulie 2014, după 4 sezoane pe banca lui Milan.