Potrivit ofițerului de presă al IP Drochia, Lilia Harea, individul a sunat noaptea trecută la poliție și a anunțat că și-a înjunghiat prietenul, după ce au băut toată noaptea.

Acesta a comunicat polițiștilor că aseară, în jurul orei 22:40, a mers în ospeție la victimă, cu care a consumat băuturi alcoolice până la ora 03:00.

Ulterior, între ei s-a iscat un conflict, iar acesta a luat un cuțit și i-a aplicat câteva lovituri în pieptul victimei.

În urma traumatismelor grave, tânărul în vârstă de 21 de ani a decedat.

Individul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornită o cauză penal care prevede pedeapsă de la 15 până la 20 de ani, sau detenție pe viață.

Cazul este cercetat pentru a stabili toate circumstanțele.