image
Sursa foto: qmagazine.ro

Klaus Iohannis: „Nu cumva cei care vor să îngenuncheze justiţia şi-au dorit o diversiune?”

„Atacarea oamenilor nevinovați, atacarea jurnaliștilor, atacare femeilor și copiilor este de neconceput într-un stat european, iar cei vinovați trebuie identificați”.

Este declarația președintelui României Klaus Iohannis în contextul protestelor marcate de violențe.

„Au trecut deja trei zile și nu există niciun responsabil pentru ce s-a întâmplat vineri în Piața Victoriei”, a spus președintele Klaus Iohannis.

„În ultimul an și jumătate, PSD a compromis actul de guvernare și legiferare. Avem o guvernare haotică, irațională. Avem acum și o componentă represivă, care ridică serioase semne de întrebare cu privire la ce are de gând acest Guvern cu românii”, a spus Iohannis.

„PSD a câștigat alegerile, nu am contestat niciodată acest lucru. Însă actuala sa conducere abuzează de acea victorie pentru a ataca populația, pentru a ataca Justiția, pentru a scoate România de pe drumul său european și euroatlantic”, a spus Klaus Iohannis, adăugând că majoritatea românilor nu sunt de acord cu direcția în care PSD duce România.

„Sunt însă de acord membrii PSD cu această direcție. Riscă ei să arunce România în haos doar pentru a ține în brațe această grupare care a confiscat partidul? Sau își asumă responmsabilitatea înainte de a fi prea târziu, nu avem nevoie de instabilitate și de o criză socială prelungită”, a continuat președintele României.

„Fac pe această cale un apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile și să înțeleagă că trebuie să guvernze pentru oameni și nu împotriva lor”, a mai declarat președintele, după ce a spus că „actuala conducere a partidului și a Guvernului este profund nocivă”.

El a lansat apeluri și către societatea civilă și către opoziția parlamentară.

„Nu vă lăsați descurajați de actuala situație. Lucrurile se pot schimba în bine, este nevoie de efortul nostru, al tuturor, este foarte important ca societatea civilă să fie vie și vigilentă, să se implice cu toată forța în viața socială și politică întrucât contribuțiile ei din ultimele decenii sunt incomensurabile pentru evoluția democrației românești. Acest apel nu este un apel la revoltă, ci un apel la responsabilitate și la implicare”, le-a transmis șeful statului românilor.

Cât despre opoziția parlamentară, Iohannis a spus: „Alternativa nu vine de la sine. Doar lucrând cu determinare și înțelepciune se poate ajunge în situația de a obține încrederea oamenilor. Stă și în mâinile opoziției responsabilitatea de a asigura stabilitatea țării și menținerea României pe drumul normalității. Este nevoie, fără îndoială, de un dialog susținut între toate forțele de opoziție. Oamenii politici responsabili știu să lase deoparte interesele mărunte și orgoliile și să pună mai presus interesul țării. Iar interesul românilor este de a opri abuzurile actualei majorități”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: