image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Ex-ministrul de Interne, Ana Revenco, ar putea avea o nouă funcție; Scrisoarea către Parlament semnată de Maia Sandu (doc)

Ana Revenco ar putea fi numită în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării.

Șefa statului, Maia Sandu, a semnat scrisoarea prin care propune Parlamentului numirea Anei Revenco în această funcție. Potrivit legislației, directorul noii instituții va fi numit pentru un mandat de cinci ani.

scsc

Ana Revenco a deținut funcția de ministră a Afacerilor Interne în perioada august 2021 - iulie 2023, A activat anterior și în funcția de Consilieră a Președintei Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale și Secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

La fel, Ana Revenco a condus Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Ministerului Afacerilor Interne și a fost fondatoare și directoare executivă a Centrului Internațional „La Strada” Moldova.

Amintim că Revenco și-a dat demisia la două săptămâni de la atentatul de pe teritoriul Aeroportului, soldat cu moartea polițistului de frontieră Serghei Muntean și a agentului de securitate, Igor Ciofu.

Precizăm că Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării va avea misiunea de a consolida cooperarea între instituții în lupta împotriva dezinformării, manipulării informațiilor și ingerințelor străine, care prezintă pericol sau pot prejudicia securitatea națională și periclita realizarea intereselor naționale. Instituția va implementa măsurile ce se impun pentru a asigura securitatea spațiului informațional și pentru a crește gradul de reziliență a societății în fața amenințărilor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: