image
Sursa foto: Profimedia

Olanda și Senegal, în optimile Cupei Mondiale 2022!

Olanda și Senegal s-au calificat în optimile Cupei Mondiale 2022 din pozițiile de câștigătoare, respectiv ocupantă a locului secund în Grupa A.

Olanda a obținut fără emoții calificarea, datorită victoriei din ultima rundă în fața selecționatei țării gazdă, Qatar. A fost 2-0 pentru batavi, grație golurilor marcate de Cody Gakpo și Frenkie de Jong.

Celălalt meci al grupei a fost ceva mai echilibrat, dar Senegal a reușit să se impună în cele din urmă în fața Ecuadorului.

Echipa africană a condus cu 1-0 din minutul 44, când Ismaila Sarr a transformat o lovitură de pedeapsă. Ecuadorul a egalat în minutul 68, prin Moises Caicedo, dar echilibrul pe tabelă s-a menținut doar două minute. În minutul 70, Kalidou Koulibaly a înscris pentru 2-1 și a dus-o pe Senegal în optimi.

Astfel, Grupa A de la Cupa Mondială 2022 se încheie cu Olanda câștigătoare, cu șapte puncte, Senegal pe locul doi, cu șase puncte, Ecuador pe trei, cu patru puncte, și Qatar, țara gazdă, ultima, fără punct.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: