image
Sursa foto: Jurnal.md // Nadejda Roscovanu

Fermierii s-au întâlnit cu premierul Dorin Recean // VIDEO

Asociațiile din domeniul cerealier dau alarma că mii de agricultori riscă să ajungă în faliment din cauza datoriilor și a sechestrării tehnicii de către creditori. Subiectul a fost discutat astăzi la Guvern de către premierul Dorin Recean și reprezentanți ai patru asociații de profil. Fermierii cer instituirea unui moratoriu la plata datoriilor. Cei de la Forța Fermierilor spun că vor ieși la proteste pe 21 noiembrie, dacă nu vor recepționa soluții clare pentru problemele lor. De partea cealaltă, autoritățile pregătesc lansarea unui sistem de decongestionare a vămilor, dar și alte acțiuni privind deblocarea tranzitului de cereale și crearea unui registru electronic la exportul de cereale.

Mai mulți fermieri au vrut să participe la întâlnirea cu premierul Dorin Recean, dar nu toți au avut acces. Ei s-au arătat nemulțumiți că au venit de la sute de kilometri, ca să afle că nu pot intra la ședință.

În cadrul întâlnirii de la Guvern s-a vorbit despe acțiunile pe care le întreprind autoritățile în sprijinul agricultorilor - creșterea bugetului în acest an pentru subvenționare la peste 1,8 miliarde de lei, dintre care 1,5 miliarde deja executate de către AIPA, motorină pentru fermieri, proiecte de sprijin a fermierilor mici și mijlocii.

„S-a discutat despre mai multe acțiuni care sunt deja întreprinse de Ministerul Agriculturii, de Guvern, care vin în sprijinul producătorilor agricoli, despre acțiunile ulterioare care nemijlocit vor duce la deblocarea situației cu tranzitul cerealelor din Ucraina, cu crearea unui registru electronic la exporturile de cereale. S-a discutat despre măsurile care urmează să vină în spijinul producătorilor agricoli în viitor”, a spus secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban

Totodată, Vasile Șarban a explicat de ce nu toți fermierii au fost lăsați să intre.

„Noi am comunicat din start că este vorba despre patru asociații, din partea fiecărei asociații să să fie delegați trei membri”, a menționat Șarban.

Directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, spune că discuția a fost superficială și nu a auzit soluții.

„Mii de agricultori rămân acum fără casă, fără masă, tehnică, terenuri. Pur și simplu, mai ales cei de la sud, riscă să falimenteze, pentru că situația financiară este una catastrofală. Cei de la sud au luat și recoltă foarte slabă din cauza secetei”, a declarat Slusari.

Alți conducători ai asociațiilor de agricultori spun că autoritățile au fost receptive și au oferit garanții că unele probleme vor fi soluționate în scurt timp.

„Până la întâi ianuarie se prevede ca transportul din Ucraina să fie undeva amplasat la 20-30 de kilometri și să nu intri tot în vamă și să facă cozile acestea. Moldovenii să aibă dreptul să intre pe linie verde în comparație cu ucrainenii”, a menționat directorul Frapex Agro, Nicoale Rotari.

Săptămâna trecută, asociația Forța Fermierilor a solicitat autorităților să introducă moratoriu pe achitarea datoriilor față de toți creditorii, cu anularea penalităților de la bănci până la 31 octombrie 2024. Agricultorii au mai cerut interzicerea importului de cereale și oleaginoase din Ucraina, până la 31 martie anul viitor, aplicarea plății directe la hectar din fondul de subvenționare și majorarea acestui fond până la 3 miliarde de lei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: