image
Sursa foto: jurnal.md

Șeful Cabinetului președintei Republicii Moldova: „Este important să organizăm referendumul anume în acest an”

Este important ca referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat anume în acest an, pentru ca autoritățile să primească mandat de la cetățeni, iar procesul de integrare europeană să continue într-un rimt accelerat. Sunt declarațiile lui Adrian Băluțel, șeful Cabinetului președintei Republicii Moldova.

„Este important să organizăm referendumul anume în acest an. În primul rând vedem un suport nemaivăzut pentru integrarea europeană. Trebuie să mergem înainte cu o alegere de asemenea anvergură care ține de viitorul țării, care ține de fiecare familie din această țară”, a declarat Adrian Băluțel în cadrul emisiunii Ora Expertizei de la Jurnal TV.

Oficialul a adăugat că este important ca această alegere să fie făcută nu de politicieni, dar de cetățeni.

„Oamenii trebuie să-și spună cuvântul. Acest referendum vine să bată în cuie pentru generații înainte strategia de dezvoltare a țării”, a mai spus Adrian Băluțel.

Referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova ar urma să fie organizat în luna octombrie. În urma acestuia va fi modificată și Constituția, a declarat astăzi președintele Maia Sandu, într-o conferință de presă. Șefa statului le-a sugerat deputaților să înceapă cât mai curând procesul de organizare a plebiscitului.

Pentru organizarea unui referendum constituțional este nevoie ca Parlamentul să adopte o decizie și, ulterior, Curtea Constituțională să se pronunțe dacă este sau nu o inițiativă constituțională. Președintele a menționat că Înalta Curte trebuie să vină cu o decizie cât mai curând.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: