image
Sursa foto: Pixabay

Reprezentanţi din peste 180 de ţări se reunesc în Panama în cadrul unui summit privind speciile ameninţate

Experţi în conservarea naturii şi reprezentanţi din peste 180 de ţări se reunesc începând de luni, 14 noiembrie, în Panama pentru a revizui regulile privind comerţul cu aripioare de rechin, reptile, broaşte ţestoase şi alte specii pe cale de dispariţie sau care au fost surse de riscuri sanitare în perioada COVID, relatează vineri AFP.

Până pe 25 noiembrie, ei vor examina 52 de propuneri care vizează modificarea nivelurilor de protecţie stabilite de Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES).

Cea de-a 19 Conferinţă a părţilor CITES (183 de ţări şi Uniunea Europeană) urmează să facă, de asemenea, un bilanţ al luptei împotriva fraudei şi să voteze noi rezoluţii, în special cu privire la riscurile de zoonoză (boală transmisă de la animale la om) legate de trafic, un subiect devenit major odată cu pandemia de COVID-19.

CITES, în vigoare din 1975, stabileşte regulile comerţului internaţional pentru peste 36.000 de specii sălbatice, de la eliberarea de permise (mai mult de un milion de tranzacţii autorizate pe an) până la interzicerea totală, scrie Agerpres.

Organizat o dată la doi sau trei ani, summitul are loc anul acesta în umbra şi sub influenţa altor două conferinţe ONU, şi ele cruciale pentru viitorul fiinţelor de pe planetă: COP27 privind clima, în desfăşurare în Egipt, şi COP15 privind protecţia biodiversităţii, în decembrie la Montreal.

În 2019, la Geneva, CITES a consolidat protecţia girafelor, a interzis achiziţionarea de elefanţi de către grădinile zoologice, a menţinut interdicţia ca Africa de Sud să-şi vândă stocurile de fildeş şi a înscris 18 specii de rechini în Anexa II, cea a speciilor al căror comerţ este strict limitat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: