image
Sursa foto: bnm.md

Noua șefă a BNM: Vom depune efort ca economia să prindă puteri și să intre în forță în procesul de convergență cu piața UE

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a transmis în mesajul cu ocazia sărbătorilor de iarnă că instituția va depune eforturi pentru ca economia Republicii Moldova să prindă puteri și să intre în forță în procesul de convergență cu piața europeană.

Publicăm mesajul integral al șefei BNM:

„Suntem la începutul unui an promițător. Un an în care ne propunem să avansăm hotărâtor spre bunăstarea și valorile europene.

Pentru mine este un prilej și o onoare să vă transmit cele mai calde și sincere urări de bine. Dar înainte de toate, vreau să vă mulțumesc pentru că m-ați primit călduros aici, în țara pe care o iubesc și mi-o doresc să devină un loc sigur și prosper pentru cetățenii săi.

Împreună cu echipa Băncii Naționale a Moldovei privim cu încredere către anul 2024, conștienți de provocările pe care le poate aduce, dar determinați să mergem ferm spre obiective ce vor impulsiona dezvoltarea țării.

Ne vom asigura că avem un sistem financiar nu doar rezistent la crize, ci și capabil să contribuie la creștere economică sustenabilă și dezvoltarea țării, un sistem bancar compatibil cu spațiul european. Aici, la Banca Națională, vom depune eforturi ca economia să prindă puteri și să intre în forță în procesul de convergență cu piața europeană. Vom avea grijă ca sistemul bancar să fie și mai rezilient, iar cetățenii să se poată bucura de servicii moderne.

Vă îndemn să ne unim efortul și să muncim împreună pentru a avansa pe parcursul european, deoarece apartenența la UE reprezintă garanția păcii și bunăstării.

Am încredere în puterea și în capacitatea Republicii Moldova!

Ați arătat la o lume întreagă cât de generoși sunteți, atunci când v-ați deschis casele pentru vecinii nevoiți să plece din calea războiului.

Ați arătat cât de determinați sunteți să mergeți cu tenacitate spre Uniunea Europeană, care cândva era doar un vis.

Mă simt onorată să pun și eu umărul la acest proces.

Vă doresc un an plin de realizări.

Sănătate și pace în casele dumneavoastră.”

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: