image
Sursa foto: Jurnal.md

Moldovenii care revin de peste hotare vor putea să-și procure polițele medicale în decurs de 72 de ore

Cetățenii moldoveni blocați peste hotare vor putea intra la bordul curselor charter, chiar dacă nu au polițe de asigurare. În cazul în care au rămas fără mijloace financiare, ei vor trebui să completeze o declarație pe propria răspundere că își vor procura polița medicală în decurs de 72 de ore. O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Ion Chicu, în cadrul emisiunii „O nas” de la Jurnal TV.

„Este vorba de cetățenii noștri: frați, surori, copii care trebuie să ajungă acasă. Polița medicală este obligatorie și toți cetățenii RM, cu excepția pensionarilor, studenților, copiilor, trebuie să fie asigurați medical. Am discutat cu Pavel Filip și apoi a fost luată o decizie și în cadrul Comisiei Situații Excepționale că toți cetățenii, fie că vin cu acele curse charter ori cu alt transport ei trebuie să dețină polițe medicale. Cei care nu pot să și le procure, vor completa o declarație pe propria răspundere la intrare în RM și în decurs de 72 de ore se vor asigura medical”, a spus Ion Chicu.

Totodată premierul a confirmat că moldovenii care revin de peste hotare vor fi testați la Covid-19 chiar la intrarea în RM. Procedura va fi efectuată de laboratoare private. „Toate laboratoarele de stat pe moment sunt supraîncărcate. Noi am discutat deja cu cei de la laboratoarele private și au spus că acest lucru este posibil. Procedura va fi făcută atât la punctul medical de pe teritoriul Aeroportului cât și la celelalte puncte de trecere a frontierei”.

Întrebat dacă cetățenii vor fi nevoiți să achite pe lângă polița de asigurare medicală și testele la Covid-19, premierul a punctat că „în laboratoare private procedura e cu plată”.

Solicitat să spună în ce măsură aceste prevederi vor salva situația din domeniul sănătății, Ion Chicu, a relevat că 1000 de polițe medicale sunt 4 000 000 de lei, iar 10 mii de polițe medicale înseamnă 40 de milioane de lei. „Această sumă ajunge pentru 120 000 de teste. Din păcate bugetul nostru nu e nici ca cel american, nici ca cel german”, a spus premierul.

Amintim că anterior liderul PDM, Pavel Filip, a declarat că a avut o discuție cu premierul și că au convenit ca cetățenii din diasporă care nu au poliță medicală să li se permită să vină acasă cu cursele charter organizate de MAEIE, cu condiția ca în termen de 3 zile să-și procura polița, așa cum fac cei care vin în țară cu mașina. Această modificare a fost aprobată vinerii de Comisia Situații Excepționale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: