image
Sursa foto: Profimedia

Un fost jucător de legendă al Barcelonei a făcut anunțul: ”Xavi cred că va rămâne”

Xavi Hernandez (44 de ani) a anunțat că va pleca de pe banca tehnică a Barcelonei la sfârșitul acestui sezon.

Însă, în ciuda acestui lucru, un fost jucător al catalanilor care a adunat peste 600 de prezențe în tricoul echipei blaugrana crede că Xavi va rămâne antrenorul principal al Barcelonei și din sezonul viitor.

În ciuda faptului că actualul antrenor al Barcelonei a anunțat în repetate rânduri că va părăsi formația spaniolă la sfârșitul acestei stagiuni, Gerard Pique (37 de ani), fotbalistul care și-a petrecut 15 ani la echipa blaugrana, nu este convins în totalitate de faptul că Xavi Hernandez va pleca de la ”cârma” catalanilor.

De asemenea, Pique a dezvăluit că a mai ținut legătura cu Xavi în ultima perioadă.

"Nu cred că decizia lui Xavi este 100% corectă. Să vedem, eu cred că va rămâne (n.r. la Barcelona)! Nu vorbesc cu Xavi în fiecare zi, dar am vorbit de câteva ori, vreau ce e mai bun pentru el, pentru că va fi cel mai bine pentru club", a spus Pique, potrivit The Times.

Xavi a devenit antrenorul principal al Barcelonei în luna noiembrie a anului 2021 și, de atunci, adunat 132 de meciuri pe banca catalanilor. În această perioadă, Barcelona a înregistrat 83 de victorii, 23 de remize și 26 de înfrângeri.

Dar, eșecul suferit de catalani în fața celor de la Villareal, scor 3-5 (etapa 22 din La Liga) se pare că i-a ”umplut paharul” lui Xavi, care a decis să plece de la echipa unde și-a petrecut cea mai mare parte a carierei ca jucător și antrenor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: