Ellie Holman, în vârstă de 44 de ani, a spus că a fost arestată în Aeroportul Internaţional Dubai de ofiţerii de la imigrări pentru că a băut un pahar de vin roşu în timp ce îşi lua prânzul în avion.

Femeia a declarat că, la sosire, un ofiţer de la imigrări i-a spus să îşi cumpere un bilet de întoarcere spre Londra pentru că viza ei era expirată. Apoi ofiţerul a întrebat-o dacă a consumat alcool, menţionând că este interzis consumul sau deţinerea de alcool în Emiratele Arabe.

„I-am spus că am băut un singur pahar de vin roşu pentru că mi-a fost oferit gratis în timpul zborului de către personalul de la bord”, a spus femeia celor de la Daily Mail.

Ofiţerul a condus-o pe Ellie Holman, care era împreună cu fiica sa în vârstă de 4 ani, la o celulă din aeroport. Femeia a încercat să filmeze o parte din incident cu telefonul, dar a fost oprită de poliţiştii înarmaţi, care într-un final i-au confiscat atât telefonul, cât şi paşaportul. Holman a fost apoi transportată la o secţie de poliţie pentru testul de alcool.

La secţie, femeia şi copilul nu au fost lăsate să folosească toaleta, să bea apă sau să mănânce şi au fost forţate să doarmă pe podea, a declarat Ellie.

„Fetiţa mea a fost nevoită să îşi facă nevoie pe podeaua din celulă. Nu am auzit-o niciodată plângând aşa”, a adăugat femeia.

Partenerul lui Ellie a fost lăsat să se ducă să ia fetiţa acasă, dar nu i s-a permis să părăsească ţara împreună cu femeia, care a fost eliberată pe cauţiune trei zile mai târziu.