Vineri, prin sentinţa Judecătoriei municipiului Chişinău, sediul Ciocana, unul dintre poliţişti a fost condamnat la 4 ani închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii în cadrul MAI timp de 7 ani, iar colegul său de serviciu – la 4 ani închisoare, cu suspendare, şi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii în cadrul MAI timp de 5 ani.

Patru codeținuți ai lui Andrei Brăguța au fost condamnaţi pentru vătămarea corporală medie a integrităţii corporale, comise în privinţa victimei, la câte 5 ani închisoare fiecare, dintre care, doar unul la închisoare cu executare, în privinţa celorlalţi trei instanţa a dispus suspendarea executării pedepselor pe termene de probă.

Sentinţele au fost dictate de magistraţi după ce procurorii le-au demonstrat vina. Totuşi, în condiţiile în care partea acuzării a solicitat condamnarea tuturor celor şapte inculpaţi la pedepse reale cu închisoarea, inclusiv şi pe alte capete de acuzare, cum ar fi tortura, procurorii vor insista pe aceste poziţii, cu agravarea pedepselor.

Magistraţii şi-au luat un termen de o lună pentru a pronunţa sentinţa motivată şi integrală, aceasta fiind fixată pentru 19 august 2019, atunci când, potrivit legislaţiei, procurorii vor putea lua cunoştinţă şi analiza, iar ulterior - decide asupra textului apelului.

Amintim că, poliţiştii au fost acuzaţi de manifestarea consimţământului tacit la comiterea actelor de tortură de către codeţinuţi în privinţa lui Andrei Brăguţa, precum şi pentru supunerea victimei la tratamente inumane. În acţiunile codeţinuţilor, procurorii au reţinut aplicarea, cu consimţămîntul tăcit şi expres al poliţiştilor din izolator, a violenţelor sub aspect de tortură, tratament inuman şi vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale, comise în privinţa cetăţeanului Brăguţa.

De notat că, aceasta este prima sentinţă în „cazul Brăguţa”, pe rolul instanţelor de judecată fiind alte două dosare, expediate de procurori, în care, în calitate de inculpaţi figurează încă 13 poliţişti ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, inculpaţi de comiterea tratamentului inuman în privinţa victimei, precum şi doi medici, acuzaţi de încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.

Andrei Brăguţa a fost reţinut pe 15 august 2017 pentru violenţa nepericuloasă, pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor, iar pe 26 august 2017, a decedat în Penitenciarul nr.16 „Pruncul”.