image
Sursa foto: disneyplus.com

Disney pregăteşte un serial animat pentru copii cu o eroină de culoare

Disney a anunţat marţi un nou serial de animaţie pentru copii, inspirat din filmul său din 1989 „The Little Mermaid", care va prezenta din nou o Ariel de culoare, la fel ca în adaptarea live-action lansată în cinematografe luna trecută, scrie AFP și Agerpres.

Intitulat „Disney Junior Ariel", acest serial muzical pentru cei mici este în prezent în producţie şi urmează să fie lansat anul viitor.

Serialul povesteşte aventurile subacvatice ale lui Ariel, o prinţesă sirenă în vârstă de 8 ani, şi ale prietenilor ei (printre care Polochon) prin regatul de basm Atlantica, inspirat de Caraibe.

„Sunt foarte entuziasmată de Ariel, nu m-am gândit niciodată că vom avea un personaj emblematic ca ea într-un desen animat pentru copii mici", a declarat Ayo Davis, preşedinta Disney Branded Television, filiala dedicată conţinutului TV din cadrul companiei, în timpul unei conferinţe de presă la Festivalul de animaţie de la Annecy, Franţa.

„Sunt, de asemenea, foarte încântată de ideea de a avea un personaj cu care fiica mea se poate identifica", a adăugat responsabila afro-americană.

Acest proiect nu este lipsit de importanţă pentru Disney, care a fost ţinta unor comentarii rasiste pe reţelele de socializare după ce a încredinţat rolul lui Ariel cântăreţei de R&B Halle Bailey în cel mai recent film şi nu unei actriţe albe, precum personajul fictiv din filmul original.

Tiana, prima prinţesă Disney de culoare, a apărut abia în 2009, în filmul de animaţie „The Princess and the Frog”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: