image
Sursa foto: Profimedia

Oficialii Barcelonei nu renunță! Îl ademenesc pe Xavi cu o nouă ofertă

Xavi Hernandez (44 de ani) a anunțat că va pleca de pe banca tehnică a Barcelonei la sfârșitul acestui sezon.

Conducerea clubului de pe Camp Nou ar fi încercat să îl facă pe antrenor să se răzgândească, dar se pare că decizia lui Xavi este una definitivă.

Antrenorul catalanilor a fost întrebat de curând dacă va continua la Barcelona și în sezonul viitor. Xavi a explicat că dacă oficialii clubului îi vor cere sfaturi în viitor, le va oferi cu siguranță.

”Tot ce pot spune este că fac parte din acest club. Deco și președintele știu că sunt la dispoziția lor și dacă îi pot ajuta, o voi face.

Decizia mea nu s-a schimbat și rămâne aceeași.”, a declarat Xavi.

Potrivit postului de radio Catalunya Radio, clubul Barcelona îi pregăteşte un nou post lui Xavi. Oficialii ”blaugrana” vor ca Xavi să aiba din noul sezon un rol cu caracter instituţional: acela de ambasador al Fundaţiei Barca.

Pentru a-i oferi o certitudine, clubul intenționează să oficializeze această întâlnire cu o prezentare publică care ar urma să aibă loc în săptămânile următoare. Inițiativa conducătorilor din Catalunya urmărește ca prin această acțiune sa îl înduplece pe Xavi, să nu mai părăsească clubul la finalul sezonului, potrivit Mundo Deportivo.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: