image
Sursa foto: Profimedia

Este oficial! Cuvântul „Pele” a fost introdus în dicționar

Cuvântul Pele, numele legendarului fotbalist brazilian care a decedat la finele anului trecut, a fost inclus în ediţia portugheză a dicţionarului Michaelis şi defineşte pe "cineva ieşit din comun".

La începutul acestei luni, Fundaţia Pele şi Sportv au lansată campania "Pele în dicţionar", pentru a aduce un omagiu celui considerat "Regele" fotbalului şi, după ce petiţia online a strâns peste 100.0000 de semnături, numele fostului căpitan al Selecao a fost inclus în dicţionarul Michaelis.

"Pele adj m+f sm+f - Acela sau cineva care este ieşit din comun, care în virtutea calităţii sale, valorii sau superiorităţii nu poate fi egalat de nimic sau de nimeni, exact ca Pele", se precizează în definiţia din dicţionar, care a fost dezvăluită cu ocazia evenimentului Summit Sports de la Pacaembu (Brazilia).

Edson Arantes do Nascimento, cunoscut ca fotbalist sub numele de Pele, este singurul jucător din istorie care a cucerit de 3 ori Cupa Mondială, fiind considerat unul dintre cei mai mari sportivi din toate timpurile la nivel planetar.

Familia lui Pele a primit cu această ocazie o plachetă care marchează acest moment, iar Michaelis l-a inclus deja în ediţia sa digitală, urmând ca definiţia să fie inclusă şi în următoarea versiune tipărită a dicţionarului.

Legendarul Pele a decedat pe 29 decembrie 2022, la vârsta de 82 de ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: