image
Sursa foto: Profimedia

Un campion mondial a fost prins dopat, iar acum se gândește să se retragă din fotbal

Zilele trecute, Papu Gomez (35 de ani) a primit o suspendare de doi ani, după ce a fost depistat pozitiv la un test anti-doping efectuat în luna noiembrie a anului trecut.

Conform apropiaților jucătorului, argentinianul a fost bolnav și s-a tratat cu sirop de la unul dintre copiii săi, fără să consulte înainte ce conține medicamentul respectiv.

Suspendarea primită de Papu Gomez l-a făcut pe fotbalist să se gândească serios la cariera sa.

Sud-americanul ia în calcul să se retragă definitiv din fotbal, asta deoarece va avea 37 de ani în momentul în care va putea evolua din nou, iar vârsta ar putea reprezenta o problemă în ceea ce privește găsirea unei noi echipe, anunță publicația Ole.

Totodată, Papu Gomez ar putea fi "deposedat" de medalia de campion cucerită alături de naționala Argentinei, dar și de cea de câștigător al Europa League, cu Sevilla.

Concret, Papu Gomez a fost depistat pozitiv la un test anti-doping efectuat înaintea Cupei Mondiale din Qatar și a primit o suspendare de doi ani din activitate, pe 20 octombrie. Fotbalistul care evolua la acea vreme pentru Sevilla a jucat pentru naționala Argentinei în meciurile cu Arabia Saudită și Australia, din grupele turneului final din 2022.

Argentina se află într-o situație incomodă. Potrivit Codului Mondial Anti-doping, nici echipa națională a unui jucător și nici cea de club nu riscă piarderea unui titlul câștigat pentru că a avut în lot un singur jucător care a fost testat pozitiv.

Regulamentul se schimbă însă, iar în articolul 11 al codului menționat mai sus este indicat faptul că, în cazul în care cel puțin doi jucători ai unei echipe ar fi comis o încălcare a regulilor antidoping, echipa va fi sancționată cu pierderea titlului / titlurilor cucerite în acea perioadă, anunță Relevo.

Această prevedere o ține pe "jar" pe Argentina în momentul de față.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: