image
Sursa foto: Jurnal.md // Nadejda Roscovanu

Șase veterani vor primi ajutor din partea statului pentru procurarea sau renovarea locuinței

Șase veterani din șase raioane ale țării vor primi o indemnizație unică din partea statului pentru construcția sau procurarea spațiului locativ. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Executiv. Printre beneficiari sunt trei participanți la acțiunile de luptă din Afganistan și trei participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova.

În acest scop, din bugetul de stat vor fi alocate 246 de mii de lei. Banii vor fi transferați către autoritățile publice locale de nivelul al doilea. Astfel, câte 41 de mii de lei vor fi direcționate către mun. Chișinău și raioanele Cahul, Căușeni, Drochia, Râșcani și Ungheni.

Indemnizațiile unice pentru construcția sau procurarea spațiului locativ se acordă anual persoanelor care au avut de suferit în urma conflictelor armate și familiilor acestora, victimelor avariei de la Cernobîl și veteranilor de război.

În anul curent, pentru acordarea acestor indemnizații în buget au fost prevăzute 500 de mii de lei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: