FEȚELE CORUPȚIEI NAȚIONALE. Fugar de zece ani, Anatolie Tripăduș nu se poate despărți de Mioara de acasă

Povestea întreprinderii Mioara SA prezintă cu lux de amănunte modul în care, de-a lungul timpului, importanți demnitari din tot felul de partide, procurori și judecători, au pus umărul pentru a sărăci statul în interesele oculte ale unui escroc de calibru. Este vorba despre Anatolie Tripăduș, condamnat la 16 ani de închisoare pentru escrocherie, abuz de serviciu, delapidare a averii străine, spălare de bani, denunț fals, falsificare a documentelor și alte infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari, inclusiv în cazul Mioara.

Cu toate acestea, Tripăduș se află la libertate. Înainte de sentință, a ieșit din arest preventiv, prefăcându-se bolnav. Apoi, fiind și cetățean roman, a fugit la București, unde probabil locuiește și astăzi. Informațiile pe care Jurnal.md le-a obținut de CNA arată că infracțiunea pentru care a fost reținută T.Z. ar fi fost săvârșită la indicațiile fugarului.

PRIVATIZAREA. „Asistam la un furt, comis cu susţinerea statului”

Întreprinderea Mioara a fost creată în 1945, pe teritoriului fostului lagăr al NKVD pentru prizonierii de război, iar mai târziu a devenit unul dintre cei mai importanți producători de articole din blănuri din URSS.

Cele 75,11% din acţiunile statului au fost expuse spre vânzare la finele anilor ’90, când întreprinderea deținea un capital social de 14,5 mln de lei, un bloc administrativ, trei blocuri de producere și avea în gestiune cinci cămine. În anii 2009-2012, subsemnatul a realizat un șir de investigații despre privatizarea acestui obiect, care au scos la iveală jaful de proporții asupra acestui agent economic.

Astfel, la concursul de privatizare din 1999, deși alți participanți propuneau oferte mult mai bune, câștigătoare a fost declarată compania lui Tripăduș, Elan-Gaz, care s-a obligat să achite 800 de mii de lei pentru acțiuni și să investească în Mioara 10 mln de lei, timp de cinci ani. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat în ianuarie 2000, de către Anatolie Tripăduș și Alexandru Oleinic, pe atunci șef al Departamentului Privatizare (DP), ulterior deputat AMN și ministru al Tehnologiei Informaționale și Comunicațiilor. Potrivit acestuia, DP accepta uneori prețuri mai mici, pentru a salva întreprinderile de faliment. De cealaltă parte, Vasile Sinenco, ex-director la Mioara, afirma următoarele: „Când întreprinderea a fost vândută pe bănuţi, asistam la un furt, comis cu susţinerea statului, iar Tripăduş umbla de colo-colo cu telefonul şi repeta: „Alo, dle preşedinte”. Vroia să pară mare…”.

INVESTIȚIILE. „La el tot e falsificat, nu ştiu de ce toate guvernările îl protejează”

Conform prevederilor contractului, acesta nu putea fi reziliat în cazul în care Elan-Gaz ar valorifica 3/4 din volumul investiţiilor. Prin urmare, în iunie 2000, Tripăduș a făcut un contract pentru lucrări de reconstrucţie la Mioara, în sumă de 3,8 mln de lei, cu o companie inexistentă, La Duca SRL, înregistrată oficial tocmai în august 2000. Fondator al companiei era Vadim Russu, un tânăr care în acelaşi an s-a stabilit cu traiul în SUA, deși semnătura sa falsă a apărut în continuare în multe acte. În 2001, încercând să deschidă un cont bancar pentru La Duca, Tripăduș a prezentat la o bancă fișele cu specimenele semnăturilor lui Rusu și ale unei oarecare contabile Jana Eremciuc, autentificate la notara Nina Frecăuțan. Mai târziu, s-a constatat că și semnătura, și ștampila notarei au fost falsificate. „La Tripăduș tot e falsificat, din cap până în picioare. Nu ştiu de ce toate guvernările îl protejează”, declara notarul.

Mai mult, potrivit Eugeniei Pușcari, fostă specialistă la Mioara, întreprinderea avea la momentul privatizării stocuri de mărfuri în valoare de circa 7 mln de lei, însă Tripăduș a vândut până și maşinile de cusut. Pe parcursul unui singur an, volumul producției a scăzut cu peste 45%, iar foștii angajați rămâneau șomeri. Și magazinelor de firmă li s-a dat altă destinaţie, unul dintre ele fiind transformat în spaţiu locativ pentru nepotul lui Tripăduş. În atare condiții, pentru a nu fi prinși cu ocaua mică probabil, în septembrie 2000, Mioara a renunţat la paza de stat, iar peste două săptămâni a anunțat poliția despre un furt la întreprindere, în urma căruia ar fi dispărut materie primă și acte cu privire la numărul de angajați și stocurile din depozite.

Cu toate acestea, compania de audit Audit-Nord a constatat că, numai în 2000, Elan-Gaz a investit în Mioara 4,4 mln de lei, dintre care 3,9 mln de lei ar fi reprezentat contribuțiile La Duca. Culmea e că aceste bizare concluzii au fost recunoscute și de DP, condus deja de Nicolae Gumenâi. Din acea clipă, Tripăduș trebuia să se izbăvească cu orice preț de actele cu privire la investiții, pentru că erau false. Și atunci s-a anunțat că documentele se aflau într-o mașină, care a fost furată. Poliția a deschis un dosar pe acest caz, apoi l-a clasat.

„Investițiile” pentru 2001 au fost făcute după același model, printr-o altă firmă-fantomă, „Condrumeț Agro”, înregistrată tot în august 2000, de către Jana Eremciuc (așa-zisa contabilă La Duca), care de asemenea s-a mutat cu traiul în SUA. În cele din urmă, în aprilie 2002, Nicolae Gumenâi confirmă „investiţiile” în întreprindere de 7,5 mln lei, pentru doi ani, ceea ce reprezintă 3/4 din volumul total. Cu alte cuvinte, contractul nu mai putea fi reziliat.

Solicitat să-și explice deciziile, Gumenâi afirma în 2010 că a acceptat aceste investiţii nu doar în baza raporturilor de audit, ci şi a rezultatelor unei comisii, care a fost la Mioara. „Dacă actele au fost falsificate, atât auditorii, cât şi subalternii mei trebuie traşi la răspundere”, avertiza el. În realitate, comisia despre care vorbește Gumenâi a fost la întreprindere tocmai peste două luni după ce el a confirmat investiţiile. Precizăm că Gumenâi a fost ulterior șef al Aparatului Guvernului Tarlev, vicedirector al Serviciului Vamal și ambasador al R. Moldova la Kiev.

INTERVENȚIA SIS. Tripăduș, dat pe mâna procurorilor și salvat de Iovv

În 2002, angajații de la Mioara se plângeau președintelui Voronin cu privire la dezastrul de la întreprindere: „Când ne-am adresat în mai multe instanţe, el ne-a spus: „Adresaţi-vă şi preşedintelui, şi premierului, şi poliţiei, şi chiar Domnului Dumnezeu! Peste tot am oamenii mei şi-mi ajung bani să-i plătesc pe toţi”.

Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată tot în 2002, când SIS a anunțat procurorii că Elan-Gaz a investit în Mioara numai 800 mii de lei, restul actelor fiind falsificate. În consecință, Procuratura Bălţi a pornit un dosar penal și a solicitat Fiscului să efectueze un control la Mioara, care a scos la iveală o mulțime de ilegalități grave. Puțin mai târziu însă un alt control al Fiscului a anulat aceste rezultate, descoperind doar încălcări nesemnificative.

Totodată, pentru a scăpa de dosar, în 2003, Tripăduș a schimbat denumirea firmei Elan-Gaz în Gaz-Taf-Grup, sub pretextul că aceasta ar fi fost doleanța „partenerilor săi internaţionali”. În acest scop, a falsificat unele contracte cu mai multe firme străine și șantaja procurorii că întreprinderea are perspective mari, dacă n-ar fi cercetată penal. „Înainte de a intra în birou, îşi punea telefonul la ureche şi repeta întruna: „Oleg-Oleg-Oleg”, ca să-mi dea de înţeles că vorbeşte cu fiul lui Voronin. Avea apucături să bage frica în toţi”, relata procurorul Viorel Tureac.

În același timp, înstrăinarea utilajului continua de zor, fără licitații. Pentru că poliția dormea, la 13 martie 2003, procurorii au pus sechestru pe activele întreprinderii, dar l-au ridicat chiar a doua zi, după ce Gumenâi i-a asigurat că tranzacţiile de la Mioara sunt legale. Iar pe 16 iunie 2003, vicepremierul de atunci Vasile Iovv, decorat de Voronin cu Ordinul Republicii, îi scria procurorului general Vasile Rusu că investiţiile în întreprindere sunt întemeiate și îi cerea să claseze dosarul penal, fapt care s-a și întâmplat în zilele următoare.

În 2010, Iovv spunea că investițiile în Mioara erau într-adevăr supraîndeplinite și că nu știe nimic despre falsul în acte. La rândul său, Vasile Rusu dădea vina pe procurorii de la Bălţi, care i-ar fi spus că Tripăduș e nevinovat. În schimb, procurorii de la Bălți îl acuzau pe ex-premierul Vasile Tarlev că nu le-a dat bani pentru expertiza în construcții. Iar Tarlev nu-și amintea nimic despre aceasta.

Dosarul a fost repus pe rol în decembrie 2003 de către Alexandr Stoianoglo, pe atunci viceprocuror general, care consideră că implicarea a lui Iovv în acest caz a fost o imixtiune în justiție. „Urmărirea penală a fost făcută superficial, iar scrisoarea lui Iovv, fără anexarea actelor ce confirmă investiţiile, nu poate servi ca motiv pentru clasare”, se arăta în ordonanța sa.

De data aceasta, magistrații Curții de Apel Economice i-au întins o mână de ajutor inculpatului, respingând demersul procurorilor de a aplica sechestru pe acțiunile Gaz-Taf-Grup la Mioara. Nici DP nu a blocat aceste acţiuni, permițându-i lui Tripăduș să înceapă ștergerea urmelor.

MILIONARUL FĂRĂ DINȚI. „Mă scoteau, mă arătau ca pe un manechin şi mă puneau înapoi în maşină”

Astfel, pe 21 august 2004, fără să anunţe DP, Gaz-Taf-Grup și-a înstrăinat ilicit acţiunile de la Mioara companiei Utan-Rat, înregistrată pe numele turcului Refic Catal, care, la acea dată, nici nu se afla în R. Moldova. Potrivit Poliției de Frontieră, acesta a avut viză în țara noastră de pe 15 iulie până pe 15 august 2004. Preţul tranzacției era de numai 310 mii lei, în schimb Utan-Rat se obliga să investească în Mioara 2,5 mln de lei.

Iar în septembrie 2004, când DP trebuia oricum să ia o decizie asupra misterioasei tranzacţii, la Chișinău a apărut un alt turc, Zekeriya Kaya, care se prezenta peste tot drept Refic Catal... Mai târziu, Kaya a povestit despre infernul prin care a trecut în acea perioadă. El spune că l-a cunoscut pe Tripăduş la Istanbul și acesta i-a propus funcția de director la o mare companie din R. Moldova, cu o leafă lunară de 2000 de euro. Ajungând la Chișinău, a fost dus la o sauna din Bălți, unde niște bărbaţi i-au spus că vor face o firmă pe numele său. El a refuzat și a fost bătut până la sânge. Apoi ar fi apărut și Tripăduș, care i-a cerut să se supună, dacă vrea să iasă viu de acolo. I-au sustras banii și telefonul, iar dimineața l-au fardat şi l-au îmbrăcat în costum. A fost dus cu o mașina pe la notari, bănci şi alte instituții. „În spatele meu, mergea cineva cu pistolul. Mă scoteau, mă arătau ca pe un manechin şi mă puneau înapoi în maşină. Peste tot prezentau copiile unui paşaport cu fotografia mea, dar cu alt nume. Ziceau: „Ăsta e stăpânul la Utan-Rat. El nu cunoaşte româna, nici rusa, nici engleza, dar vrea să cumpere „Mioara”, își amintește Kaya. Seara, la saună, dacă protesta, era iarăși bătut. De aceea i se dădeau ochelari de soare, ca să nu i se vadă vânătăile de sub ochi. Într-o noapte, mai spune el, i-au dezbătut dinţii.

Zekeriya Kaya susține că a scăpat de agresori peste vreo 15 zile. „Allah m-a salvat. Eram la o bancă şi i-am spus celui cu pistolul că vreau să fumez. Tripăduş i-a zis să iasă cu mine. Dar aproape de bancă era un bar turcesc și tocmai Turcia câştigase un meci de fotbal şi fanii ieşeau bucuroşi. Am răcnit disperat, am cerut ajutor și turcii m-au smuls din mâinile aceluia. A doua zi am zburat acasă”. De la Istanbul, Kaya s-a plâns lui Voronin și la CNA, dar nu a primit niciun răspuns.

Declaraţiile turcului sunt confirmate de alţi martori. La o şedinţa din septembrie 2004, când DP a acceptat tranzacţia cu Utan-Rat, era de față și Kaya. Iată cum își amintește despre el Alexandr Bannicov, directorul DP de atunci: „Se vorbea despre el ca despre un milionar, dar lui nici dinţi în gură nu-i ajungeau. Ce fel de investitor fără dinţi, mă gândeam”. Aceeași impresie i s-a creat și Elenei Blănuţă, fostă şefă e direcție la DP: „Turcul părea dubios. Umbla numai cu ochelari de soare şi nu avea dinţi. I-am spus lui Tripăduş: „Du-te şi-i pune dinţii, pe urmă adu-l ca investitor”. Am acceptat vânzarea numai după ce ne-au adus o garanţie bancară din partea turcului. Nu ştiu ce şmecherie e la mijloc, dar nici CNPF nu avea dreptul să permită înstrăinarea fără ştirea noastră.”.

ȘTERGEREA URMELOR. Cum a pus umărul Dodon la furtul acțiunilor statului de la Mioara

De regulă, escrocii, când pun mâna pe un bun, îl vând în mod repetat, pentru ca ultimul cumpărător să fie recunoscut drept unul de bună-credință. Așa s-a întâmplat și aici. Tot în 2004, Utan-Rat, în lipsa turcilor, nu se știe cum a vândut acțiunile de la Mioara către patru persoane fizice, moldoveni, prin intermediul brokerului Bussinesbank și al Depozitarului Național a Valorilor Mobiliare (DNVM), în persoana președintelui instituției, Igor Dodon. Prin această tranzacție, atenționează CNA, a fost încălcată legislația, care interzicea Utan-Rat să vândă bunurile întreprinderii până la achitarea integrală a investițiilor stipulate în contractul de vânzare-cumpărare. Întrebat de ce a încălcat legea, Dodon afirma că nu a fost anunţat despre vreo interdicţie la aceste acţiuni nici de către DP, nici de către registratorul independent de la Bălți.

Peste alte câteva luni, tot fără a anunța DP, cei patru moldoveni au vândut acțiunile către patru străini: neamţul Friedrich Mayer, figurant în cele mai tenebre scheme ale lui Tripăduş, ucraineanca Lidia Cuşnir și româncele Luisa Daniela Petrov şi Anula Ramona Harangea. Iar în ianuarie 2005, inculpatul și-a vândut și cota-parte din Gaz-Taf-Grup undei femei, care recunoaște că aceasta a fost o operațiune formală: „Sunt rudă cu Tripăduş şi aşa am hotărât ambii. Am cumpărat firma, dar nu mă interesa şi m-am ocupat de altceva. Acum am vândut-o lui Vladimir Cambur”. Cambur este nepotul lui Tripăduș și deține în prezent 99,5% din capitalul social al Gaz-Taf-Grup, iar administrator al firmei este Igor Botnariuc, ginerele fugarului.

FEMIDA LUI TRIPĂDUȘ. Muruianu și Clim au legalizat fărădelegile de la Mioara

Și în justiție Tripăduș se simțea stăpân în acei ani. Tot în 2004, Procuratura Generală, în interesele Guvernului, a chemat în judecată DP, Gaz-Taf-Grup, Utan-Rat și pe ultimii cumpărători ai acțiunilor, solicitând rezilierea contractului de privatizare și restituirea întreprinderii către stat. Dar, în 2006, judecătorea Tamara Pelin de la Curtea de Apel și, mai târziu, Ion Muruianu de la Curtea Supremă de Justiție au condus completele care au recunoscut investițiile inexistente în Mioara și au respins acțiunea procurorilor.

În 2007, și Agenția Proprietăți Publice (APP), adică fostul DP, a cerut instanței să rezilieze contractul de privatizare a Mioara, dar judecătorul Eugeniu Clim de la Curtea de Apel i-a considerat pe toţi cumpărătorii acţiunilor ca fiind de bună-credinţă și a dispus încetarea procesului. Această situație l-a făcut pe Igor Grigoriev, şeful APP în 2006-2009, să admită că Tripăduş ar fi avut înţelegeri cu judecătorii: „De fiecare dată, noi am spus că tranzacţiile sale sunt ilegale, necoordonate cu APP, dar nu se ştie de ce instanţa i-a dat numai lui câştig de cauză”.

În timpul ultimului proces civil, şi imobilele Mioara SA au fost înstrăinate rapid către unele companii din anturajul inculpatului. Iar pentru a păstra aceste bunuri în proprietate, probabil, în aprilie 2008, compania Bad-Tat, care a cumpărat cea mai mare parte a terenului și clădirilor întreprinderii, le-a gajat fondatorului său, Alexandr Chukhanenko, pentru un împrumut de 10 mln. USD. Cetăţean ucrainean, stabilit în SUA, Chukhanenko este şi fondatorul Blanpel-Stil - o firmă folosită de Tripăduș într-o tentativa de însuşire a 23 mln. lei de la Moldova-Gaz.

ÎMPRUMUTUL. CNA dă de înțeles că Tripăduș ar fi coordonat și acțiunile reținutei T.Z.

Între timp, procurorii au expediat în judecată mai multe dosare penale, în care erau acuzați Tripăduș și acoliții săi. Iar pe 2 decembrie 2015, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat pe fugar la 16 ani de închisoare. Fiul și ginerele său, implicați în aceleași scheme, au fost trimiși la pușcărie pentru nouă ani. După fuga sa în România de acum un deceniu, se părea că Tripăduș a rupt-o cu „afacerile” de aici, însă dosarul pentru spălare de bani gestionat astăzi de CNA, în cadrul căruia a fost reținută T.Z., arată că nu e chiar așa.

CNA nu a putut să ofere pentru Jurnal.md prea multe detalii despre cazul respectiv cât timp decurge urmărirea penală, dar ni s-a dat de înțeles că și instigatorul acestei infracțiuni este Tripăduș. Cu alte cuvinte, fugarul, urmărind scopul transferării bunurilor întreprinderii către o altă persoană, prin intermediul administratorului Mioara și a acționarilor majoritari afiliați acestuia, a invocat necesitatea stingerii unei datorii către bugetul de stat. În acest scop, pe 25 septembrie 2018, Mioara a încheiat un contract de împrumut cu T.Z., în sumă de 2,7 mln de lei, pe un termen de trei luni, cu dobândă de 10% anual și penalitate de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Astfel, în martie 2022, această datorie a crescut până la 32,8 mln de lei. Conform înțelegerilor dintre părți, ea urma a fi stinsă parțial, prin transmiterea în proprietatea T.Z. a terenului întreprinderii, cu suprafața de 8 hectare, și a două construcții, cu suprafața totală de circa 3000 de metri pătrați, care au fost evaluate la un preț diminuat.

După ce și-a înregistrat pe numele său dreptul de proprietate asupra celor trei imobile, T.Z. a divizat terenul în cinci loturi și a înstrăinat 4 hectare către o rețea de supermarketuri, care, în noiembrie 2022, anunța că-și va deschide acolo un nou magazin. CNA subliniază că astfel statul a fost prejudiciat cu 80 de mln de lei. O parte din acești bani au fost folosiți pentru restituirea unui împrumut, altă parte - pentru acordarea altor împrumuturi, iar 1,5 mln de euro au fost transferate de către T.Z., în tranșe mici, pe un cont bancar din România. Nu am aflat cine era destinatarul acestor transferuri, dar dacă organizatorul operațiunii a fost Tripăduș, evident că în mare parte banii urmau să ajungă la el.

Cât privește clădirile care au intrat în posesia T.Z., acestea au fost demolate, la fel cum, din anul 2022, toate construcțiile Mioara SA sunt puse la pământ. În același an, Nicolai Grigorișin, primarul de Bălți, anunța că pe teritoriul fostei întreprinderi va fi construit un ansamblu rezidențial, unde vor locui peste trei mii de oameni.

Astăzi, T.Z. se află în arest la domiciliu. Jurnal.md nu a reușit să vorbească cu ea, în schimb cineva dintre rudele sale ne-a spus că Tripăduș nu are nicio implicare în acest caz. Pe fugar nu l-am găsit, iar Nicolae Crulicovschi, actualul administrator la Mioara, are telefonul închis.

Menționăm că Anatolie Tripăduș nu figurează în nicio bază de date a persoanelor anunțate în căutare de R. Moldova.