„Mai devreme sau mai târziu, Vladimir Plahotniuc va depune mandatul de deputat și în circumscripția Nisporeni vor avea loc alegeri”, a declarat Diacov la RTR Moldova, scrie IPN.

Totodată, Dumitru Diacov crede că Pavel Filip este „un candidat serios” la șefia PD.

„Din fericire, la noi sunt foarte mulți oameni care ar putea să ocupe funcția de președinte al PD. Oamenii se interesează activ și propun idei referitor la viitoarea conducere a partidului. De aceea, la Congres principalele noastre funcții sunt de a ne mobiliza, de a alege o nouă componență a Comitetului executiv și vom vorbi și despre cum trebuie să arate conducerea partidului”, a afirmat Dumitru Diacov.

Dumitru Diacov speră ca PD să aibă și un candidat pentru alegerile locale din municipiul Chișinău.

„Îmi pare rău că noi nu am crescut o persoană specializată pe problemele orașului Chișinău. Noi avem mulți oameni interesanți, cu experiență, dar nu am fixat pe nimeni pe problemele orașului”, a comentat acesta.

La viitoarele alegeri prezidențiale, președintele de onoare al PD spune că formațiunea neapărat va avea un candidat.