image
Sursa foto: chisinau.md

Târguri cu produse autohtone, organizate în capitală

Primăria Municipiului Chișinău informează că pe 16 și 17 septembrie în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone.

În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 16 septembrie 2023 - târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.

Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 103, în adiacentul Cinematografului „Patria Loteanu”– Târgul meșterilor populari și al producătorilor autohtoni, organizat în colaborare cu SRL „Boldescu & Co”.

În același sector, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” – Festivalul pomușoarelor și al mierii de albine.

În sectorul Botanica – Parcul „Valea Trandafirilor” – târg de artizanat și articole hand made. În același sector, pe bd. Traian, 22, șos. Muncești, 170, șos. Muncești, 598 și str. Sarmizegetusa, colț cu str. Butucului - Târgul produselor agricole autohtone.

În sectorul Centru, pe str. Ismail, 94, colț cu str. D. Cantemir - Târg al producătorilor autohtoni cu fructe și legume.

În sectorul Ciocana – târguri cu produse agricole pe adresele: str. Maria Drăgan 30, colț cu str. Ciocana, str. Igor Vieru, 10/2, str. Alecu Russo, 65/1 și bd. Mircea cel Bătrân, 42. În același sector, pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, Scuarul Arborelui Solar - Târgul producătorilor autohtoni, în colaborare cu AO „Perspectiva”.

În sectorul Râșcani, pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab, 6 și str. Calea Orheiului 109/2 - târg cu fructe, legume și produse apicole. Pe str. Andrei Doga, 35, str. Iazului, 1, str. Ceucari, 8, str. Albișoara, 80/5 - târg cu fructe și legume.

Târgurile sunt organizate cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi locuitorilor capitalei acces la produse agricole de sezon.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: