Surse judiciare au precizat că, după prima cercetare la fața locului, anchetatorii au identificat în casa lui Gheorghe Dincă trei pete de sânge. În urma analizelor, specialiștii au ajuns la concluzia că sângele este al Luizei.

Și sursele Digi24 susțin că cel puțin una din petele de sânge analizate arată că ar fi vorba despre sângele Luizei Melencu.

Tot ce se știe până acum în cazul presupuselor crime de la Caracal:

Procurorii DIICOT au găsit, în data de 5 august, un sac cu oase şi cenuşă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că şi-a ascuns urmele.

Principalul suspect al crimelor din Caracal a susținut, la acel moment, că este vorba despre rămăşiţele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeaşi zi în care a sechestrat-o. INML nu a putut identifica un ADN deoarece oasele erau prea calcinate, însă specialiștii refac analizele.

Vineri, sora Luizei Melecu a fost audiată la Poliția Caracal. Fata a dat declarații pentru prima dată, despre dispariția care a avut loc în luna aprilie.