image
Sursa foto: CIJM

Fostul deputat român Cristian Rizea revine pe banca acuzaţilor la Chişinău

Dosarul penal în care fostul deputat român, Cristian Mihai Rizea, este învinuit de procurorii din Chişinău pentru fals în declaraţii, va fi reluat de la început de către un alt complet de judecată, după o pauză de 5 luni.

Dosarul a fost redistribuit după ce magistratul Aureliu Postică a fost suspendat din funcţie, fiind învinuit într-un dosar de îmbogăţire ilicită, transmite Anticoruptie.md.

Dosarul a ajuns în gestiunea magistratei Elena Ungureanu de la Judecătoria Chişinău, iar prima şedinţă de judecată a fost programată pentru data 1 martie.

Dosarul penal pe numele lui Rizea s-a aflat în gestiunea lui Aureliu Postică 1 an şi 5 luni. Postică a declarat anterior pentru portalul Anticoruptie.md că examinarea dosarului se afla pe ultima sută de metri.

Condamnat penal în România la 4 ani 8 luni de închisoare, fostul deputat român este inculpat la Chişinău într-un dosar penal pentru fals în declaraţii. Acesta este învinuit de procurorii moldoveni că a minţit când a declarat că nu are probleme cu legea atunci când i-au fost perfectate actele pentru cetăţenia Republicii Moldova.

În afară de aceste dosare, fostul deputat PSD mai figurează şi ca reclamant în câteva dosare civile şi de contencios administrativ. Acesta a contestat decretul prezidenţial privind retragerea cetăţeniei moldoveneşti şi actele emise de întreprinderea de stat Registru.

Cristian Mihai Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova. 

La Judecătoria Chişinău mai bate pasul pe loc şi dosarul de extrădare a lui Cristian Mihai Rizea, la solicitarea autorităţilor de la Bucureşti care îl aşteaptă pe deputatul fugar să-şi ispăşească pedeapsa.

Timp de doi ani de când a fost pus pe rol la Judecătoria Chişinău, în dosarul de extrădare nu a avut loc nicio şedinţă lucrativă din cele 16 programate de magistrata Cristina Cheptea.

Prima şedinţă în dosarul extrădării lui Rizea a fost programată pentru 11 decembrie 2020, dar a fost amânată la solicitarea avocatului. Ultima şedinţă urma să aibă loc la 31 ianuarie 2023, dar a fost amânată. Precizăm că majoritatea amânărilor au fost făcute la solicitarea avocaţilor lui Rizea.

ului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova. 

Fostul deputat român, Cristian Rizea, s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Cristian Rizea a fost subiectul unei anchete a Centrului de Invstigaţii Junalistice din Moldova despre cum şi-a procurat un imobil de lux într-un cartier select din Chişinău. Într-un interviu realizat în cadrul anchetei, Rizea a declarat că a obţinut cetăţenia moldovenească datorită faptului că bunica sa este originară din satul Congaz, raionul Comrat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: