image
Sursa foto: NADEJDA ROSCOVANU

Istoric român: Văd astăzi mai posibilă unirea cu Republica Moldova decât o vedeam acum un an

Istoricul român Adrian Cioroianu afirmă că mulţi politicieni de la Chişinău şi de la Bucureşti au susţinut ideea unionistă dinadins, pentru a compromite acest ideal. Schimbarea graniţelor dintre Rusia şi Ucraina, ca urmare a războiului, ar putea duce şi la unirea dintre Republica Moldova şi România, a declarat Adrian Cioroianu.

„Vă spun la modul cel mai serios: unii dintre cei care au propagat ideea unirii o făceau pentru a o compromite şi o făceau servind interese care nu erau nici româneşti, nici din Republica Moldova. Unii, nu toţi. Şi oameni din România, şi din Republica Moldova. Aş spune că mai mult în România. La noi au fost oameni care, mai degrabă, au băgat băţul prin gard, agitând ideea unionistă, dar au făcut-o într-un fel în care să compromită această idee. Eu văd astăzi mai posibilă unirea decât o vedeam acum un an. Acesta este sentimentul pe care-l am”, a spus Cioroianu în cadrul unei emisiuni televizate, potrivit News.ro.

Ex-ministrul român de Externe a remarcat că după cele mai multe conflicte din Europa, mai ales soldate cu modificarea graniţelor, s-a deschis o cutie a Pandorei, situaţie care s-ar putea aplica şi în cazul războiului Rusiei în Ucraina.

„Ca profesor de istorie în primul rând, ştiu că după majoritatea conflictelor care au avut loc în Europa, mai ales dacă se soldează cu schimbări de graniţe, atunci se deschide o cutie a Pandorei. Dacă Rusia face un război pentru schimbarea graniţelor ei cu Ucraina, să nu se aştepte că acestea ar fi singurele graniţe care s-ar putea schimba”, a conchis Adrian Cioroianu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: