image
Sursa foto: jurnal.md

Proprietarii mașinilor cu numere de înmatriculare străine le vor putea vămui achitând 30% din cota accizei

Mijloacele de transport cu termenul de exploatare mai mare de 7 ani la data achitării drepturilor de import, care circulă pe teritoriul Republicii Moldova cel puțin 90 de zile cumulativ, dar sunt înmatriculate pe teritoriul altui stat, vor putea fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota stabilită pentru anul 2023.

Parlamentul a aprobat în cea de-a doua lectură un proiect, înaintat de un grup de deputați PAS, pentru modificarea mai multor acte legislative, inclusiv Codul Vamal.

Documentul mai prevede că mijlocul de transport auto, care a fost distrus sau vândut la piese, fapt confirmat prin documente justificative sau declarația pe propria răspundere a persoanei, la cererea persoanei care a introdus pe teritoriul Republicii Moldova și a declarat prin acțiune mijlocul de transport, acesta urmează a fi exclus din sistemul informațional al Serviciului Vamal doar după achitarea drepturilor de import în mărime de 15 000 de lei.

Autorii argumentează că, începând cu 1 ianuarie 2024, va intra în vigoare noul Cod Vamal, iar una din prevederile acestuia este limitarea aflării pe teritoriul Republicii Moldova până la 180 de zile pe parcursul unui an a mijloacelor de transport care au plăcuțe cu număr de înmatriculare pe teritoriul altui stat.

Legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: