image
Sursa foto: Twitter

Napoli a numit al treilea antrenor al sezonului, după ce l-a demis pe Walter Mazzarri

Napoli are un nou antrenor, după ce a decis să îl demită pe Walter Mazzarri (62 de ani).

Aurelio De Laurentiis (74 de ani) nu a stat prea mult pe gânduri și i-a găsit imediat înlocuitor lui Mazzari.

Italianul nu a reușit să redreseze "corabia", iar campioana en-titre din Italia se află doar pe locul 9 în campionat.

Astfel, patronul lui Napoli l-a dat afară pe Walter Mazzarri și l-a numit în locul său pe Francesco Calzona (55 de ani).

Actualul selecționer la Slovaciei și-a dat acordul, iar în cursul serii de luni, 19 februarie, acesta a fost anunțat oficial.

Calzona a semnat cu Napoli un contract valabil până în vara acestui an, dar și cu opțiunea de prelungire.

Italianul este al treilea antrenor al campioanei en-titre din Serie A, după Walter Mazzari și Rudi Garcia.

Francesco Calzona nu este străin de Napoli, acesta a fost secundul lui Luciano Spalletti în sezonul 2022-2023, dar și al lui Murizio Sarri între 2015 și 2018.

Cum Calzona este selecționerul Slovaciei, era neclar dacă federația i-a dat voie să o antreneze și pe Napoli sau dacă va căuta alt tehnician.

Presa slovacă a anunțat luni seară că cei de la federație i-au dat "undă verde" lui Calzona de a semna cu Napoli fără probleme.

Calzona mai are contract cu Slovacia până la finalul turneului european din Germania, acolo unde va da și peste România.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: