Bilanţul taifunului produs în estul Chinei a ajuns la 30 de morţi, furtuna se deplasează spre nord.

Taifunul Lekima a provocat sâmbătă alunecări de tern în estul provinciei Zhejiang, rafalele de vânt ajungând până la 187 km pe oră, mii de zboruri fiind anulate, iar traficul feroviar suspendat. Acesta a afectat peste 173.000 de hectare de culturi şi 34.000 de locuinţe în Zhejiang, au declarat autorităţile locale, estimarea pierderilor economice fiind de 14.57 miliarde de yuani (2 miliarde de dolari), a anunţat agenţia de ştiri Xinhua, citată de mediafax.ro.

Lekima, cel de-al nouălea taifun produs în China în acest an, este de aşteptat să se deplaseze de-a lungul liniei de coastă în provincia Shandong, ceea ce a determinat anularea mai multor zboruri şi închiderea unor autostrăzi.

În Zhejiang, multe dintre decese au avut loc la aproximativ 130 km nord de oraşul Wenzhou, unde un baraj natural s-a prăbuşit inundând o zonă în urma unei ploi torenţiale care a durat trei ore, provocând o alunecare de teren.

Numărul deceselor provocate de taifunul din estul Chinei a crescut duminică la 30, 18 persoane find date dispărute, a informat postul chnez CCTV, ţara confruntându-se cu mai multe perturbări ale traficului, în timp ce furtuna se deplasează spre nord, în apropierea zonei de coastă, potrivit Reuters.