image
Sursa foto: Getty Images

E gata! Primul star care pleacă din Arabia Saudită: s-a înțeles deja cu noua echipă

După doar șase luni petrecute în Arabia Saudită, Jordan Henderson (33 de ani) va pleca de la Al-Ettifaq.

În vara anului trecut, fostul căpitan al lui Liverpool a fost convins să semneze cu formația din Golf după ce i s-a oferit un salariu colosal: 40 de milioane de euro pe an.

Totuși, după doar jumătate de sezon și 19 meciuri jucate, ”Hendo” a decis să plece de la echipa antrenată de Steven Gerrard.

După ce și-a exprimat dorința în repetate rânduri, cei de la Al-Ettifaq au decis să îi reziliere contractul lui Jordan Henderson.

Mai mult, mijlocașul englez s-a înțeles deja cu o echipă din Europa, după cum anunță The Athletic.

Conform sursei citate, Jordan Henderson va semna în cel mai scurt timp cu Ajax Amsterdam. Chiar dacă au avut un început prost de campionat, ”Lăncierii” au reușit să își revină, iar în acest moment se află pe poziția a cincea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: