image
Sursa foto: Profimedia

A cerut 300 de euro de la un condamnat: Un procuror din Călărași, trimis în judecată; Ce pedeapsă riscă

Procuratura Anticorupție a anunțat, miercuri, că dosarul în care un procuror din cadrul Procuraturii Călărași este acuzat de corupere pasivă a fost expediat în judecată.

Cauza penală a fost inițiată în decembrie 2022, de către Procurorul General interimar.

Procurorul a pretins 300 de euro de la o persoană condamnată.

„Conform materialelor cauzei penale, procurorul, urmărind scopul neîndeplinirii acțiunilor în exercitarea funcției sale, manifestate prin neatacarea cu recurs a încheiereii Judecătoriei Strășeni, sediul Central din 8 decembrie 2022, prin care s-a admis cererea denunțătorului, privind reabilitarea judecătorească și anularea antecedentelor penale, a pretins de la acesta 300 de euro”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.

Banii au fost transmiși procurorului pe 9 decembrie 2022, sub controlul organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție, acesta fiind reținut în flagrant.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Strășeni, sediul Călărași.

Procurorul riscă pedeapsa sub formă de închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 400 000 la 500 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: