image
Sursa foto: CNN

O bandă din Haiti a răpit 17 misionari americani, printre care și trei minori

Răpirea misionarilor americani, printre care se numără și trei copii, a avut loc sâmbătă, la est de capitala haitiană Port-au-Prince, relatează CNN, citând o sursă din cadrul forțele de securitate din Haiti, potrivit News.ro.

Totul s-a întâmplat după ce grupul de misionari vizitase un orfelinat din zona Croix des Bouquets, în apropiere de capitala țării. Banda cunoscută sub numele de „400 mawozo” a deviat niște vehicule de pe drumurile principale și i-a răpit astfel pe americani, dar și un număr de cetățeni haitieni.

„Bunăstarea și siguranța cetățenilor americani în străinătate este una dintre cele mai înalte priorități ale Departamentului de Stat. Suntem la curent cu aceste informații și nu avem nimic suplimentar de precizat în acest moment”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

Numărul răpirilor comise în Haiti s-a înmulțit pe parcursul acestui an, fiind înregistrată o creștere de aproape 300% în luna iulie, potrivit CNN. Din ianuarie și până acum au avut loc cel puțin 628 de răpiri, dintre care 29 de victime sunt cetățeni străini, potrivit datelor publicate la începutul acestei luni de Centrul de Analiză și Cercetare în Drepturile Omului, un organism non-profit cu sediul în Port-au-Prince.

Noutăţile partenerilor

comentarii: