Portughezul a marcat un hat-trick în partida de la Torino, iar campioana Italiei s-a impus cu 3-0 şi a întors rezultatul din prima manşă, în care a pierdut la Madrid, scor 0-2. După ce a marcat cel de-al treilea gol, CR7 a sărbătorit printr-un gest obscen făcut în faţa fanilor veniţi din Spania.

Clubul iberic s-a plâns de comportamentul lui Ronaldo, iar UEFA a deschis o procedură disciplinară. Azi, forul european a dat verdictul. Fotbalistul de 34 de ani nu a fost suspendat, dar a primit o amendă de 20.000 de euro. Aceeaşi decizie luată şi în cazul lui Diego Simeone, care a avut o ieşire asemănătoare în timpul meciului de la Madrid.

Dubla dintre Ajax şi Juventus, reeditarea finalei Ligii Campionilor din sezonul 1995/96, va avea loc pe 10 şi 16 aprilie. Meciul tur se va disputa la Amsterdam.

sursa: digisport.ro