image
Sursa foto: Captură video // politia.md

VIDEO // Șantaj cu poze intime: Moldovean dat în căutare, reținut în timp ce primea o parte din cei 8.500 de euro ceruți

Un bărbat de 35 de ani din raionul Leova a șantajat o femeie de 56 de ani, cerându-i mii de euro pentru a nu publica anumite imagini intime cu ea pe reţelele de socializare. Fratele acestuia, anunțat în căutare, a fost reținut în flagrant pe o stradă din Chișinău, în timp ce primea de la victimă 20 de mii de lei.

Potrivit poliției, suspectul, care în prezent se află peste hotare, ar fi șantajat victima prin aplicația „WatsApp” mai bine de o lună, timp în care a obținut de la femeie imagini foto și video în care aceasta este afișată în ipostaze intime. Apoi, prin șantaj și amenințare cu moartea, cât și cu distribuirea pe rețelele de socializare a acestor materiale, a cerut suma de 8.500 euro.

Bărbatul, locuitor al satului Tigheci, raionul Leova, a nimerit în vizorul polițiștilor după ce aceștia au primit o informație operativă, iar ulterior victima, o femeie de 56 de ani, a depus o plângere precum că este șantajată de un individ. Mai mult, în această schemă suspectul l-a implicat pe fratele său de 37 de ani, care avea obligația de a se întâlni cu victima pentru a primi banii.

Pe 4 noiembrie, suspectul de 37 de ani, a fost reținut în flagrant pe o stradă din Chișinău, în timp ce primea de la victimă 20 de mii de lei.

Oamenii legii spun că banii au fost transmiși sub controlul polițiștilor și supravegheați până la ridicare.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de șantaj. Mai mult, în cadrul cercetărilor s-a stabilit că acesta era anunțat în căutare de IP Leova.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 10 ani cu amendă de la 92 500 la 117 500 de lei.

În continuare, oamenii legii examinează toate circumstanțele în scopul acumulării probelor pertinente și concludente pentru cauză.

Noutăţile partenerilor

comentarii: