Partidul Democrat este controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc, care este privit în general ca exercitând o putere imensă în spatele scenei, scrie Eurasianet.org. Deși Plahotniuc și PD se declară pro-europeni, o serie de scandaluri care au evidențiat amprentele democraților au izolat partidul de alte mișcări proeuropene și chiar și de UE.

Printre acestea se numără furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar în 2014, iar la începutul acestui an au fost invalidate alegerile pentru Primăria Chișinău, câștigate de liderul Platforme DA, Andrei Năstase, rivalul lui Plahotniuc.

În condițiile în care liderii celor două formațiuni de opoziție, PAS și Platforma DA au cerut închisoare pentru Plahotniuc, acesta pare să aibă un interes clar în prevenirea accederii lor la putere.

O coaliție între democrați și socialiști ar putea pune capăt eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, mai scrie Eurasianet.org.