Conform ziaristului italian, recunoscut pentru acurateţea informaţiilor oferite în privinţa transferurilor, Liverpool le-a luat faţa celor de la Chelsea în lupta pentru portarul titular al naţionalei Braziliei. Negocierile dintre Liverpool şi clubul din capitala Italiei sunt foarte avansate. Englezii au oferit 70 de milioane de euro, sumă acceptată de AS Roma, care mai doreşte, însă, încă cinci milioane de euro sub formă de bonusuri.

În vârstă de 25 de ani, Alisson apără la AS Roma din 2016, atunci când a fost transferat de la Sport Club Internacional, pentru opt milioane de euro. 64 de prezenţe a adunat goalkeeper-ul sud-american până acum la echipa italiană, în 26 dintre ele reuşind să păstreze poarta intactă.

Liverpool a demarat căutările pentru aducerea unui nou portar ca urmare a gafelor incredibile comise de germanul Loris Karius, în finala Ligii Campionilor de la Kiev. Două greşeli impardonabile a făcut Karius, în meciul pierdut cu 3-1 în faţa Realului, care a continuat evoluţiile nesigure şi în acest presezon.