Concret, ziarul spaniol precizează că Zidane mai avea contract cu Real până în 2020 și un salariu stagional de 9 milioane de euro, în total 18 milioane de euro până la finalul înțelegerii. Francezul nu ar fi precizat însă în nicio secundă nimic legat de aspectul financiar, așa cum au făcut-o alți antrenori. Marca mai scrie că principalul motiv pentru care Zidane a luat această decizia a fost faptul că nu vrea să câștige "bani ușori". Francezul a simțit că nu mai poate menține echipa la acest nivel înalt și astfel să încaseze un salariu care nu i s-ar fi cuvenit, scrie digisport.ro.

Ziarul madrilen amintește de un episod asemănătător la finalul carierei de jucător a lui Zidane. Deși mai avea contract cu Real Madrid pentru un an, Zidane a simțit că nu se poate ridica la nivelul așteptărilor și nu și-a dorit să încaseze bani nemeritați de la formația de pe Santiago Bernabeu.

O altă variantă apărută zilele trecute în presa din Anglia ar fi fost că Zidane a plecat de la Real Madrid pentru a semna un contract stelar cu naționala Qatarului. 150.000 de euro pe zi ar fi salariul pe care Zizou îl va avea la cârma ţării care va organiza, în premieră, Mondialul din 2022. Potrivit presei din Marea Britanie, Zidane a primit o ofertă de 200 de milioane de euro pentru cei patru ani de contract, urmând a fi mai bine plătit decât orice jucător.