În Ordinul emis de Andrei Năstase se menționează că este interzis orice implicare de natură politică a personalului din subordinea MAI.

În același timp, angajații din subordinea MAI-ului trebuie să combată ferm orice formă de intimidare sau influențare a cetățenilor și să informeze din două în două ore privind activitățile de asigurare a ordinii de drept în ziua alegerilor locale.

În ordin se mai menționează că angajații implicați în măsurile planificate vor fi remunerați conform prevederilor cadrelor normativ din cadrul subdiviziunii.

Amintim că pe 20 octombrie, cetățenii sunt chemați la urne pentru a alege primarii orașelor, sectoarelor, satelor și consilierii în consiliile raionale orășenești de sector și sătești pentru un mandat de 4 ani.