„Vom expedia o solicitare instituțiilor UE și țărilor care fac parte din Uniunea Europeană cu rugămintea ca aceste instituții și țări să înceapă urmărirea penală a cetățenilor Republicii Moldova care au fost implicați în furtul miliardului și în spălări de bani, pentru că anumite elemente ale furtului bancar și ale spălărilor de bani s-au întâmplat cu implicarea anumitor bănci și companii din țările membre ale UE. Aceasta este soluția pentru noi, or e clar că instituțiile de la noi din țară nu vor face nimic pentru a-i pedepsi pe cei implicați”, a declarat lidera PAS, Maia Sandu.

Totodată, Sandu a adăugat că: „Iată-ne din nou aici, în Piața Marii Adunări Naționale, ca acum 27 de ani, doar că mai triști, mai obosiți și mai puțini. Mulți dintre cei tineri și voinici au fost alungați de acasă, iar noi rămânem tot mai puțini. Nu am venit aici din plăcere sau neavând ce face, dar nu mai putem să fim mințiți de acest regim corupt, nu mai putem să fim furați, nu mai putem să murim cu zile în spitale, nu putem să murim de foame din cauza unor pensii mizerabile, nu putem să-i lăsăm să ne umilească în continuare. Oare cerem prea mult? Nu, noi cerem lucruri simple, omenești. Ei însă vor să poată să ne fure în continuare, să fie în vârful puterii. Lupta noastră devine tot mai dificilă, dar noi nu cedăm. Putem construi o țară în care nimeni nu e deasupra legii, în care hoții nu ajung la Parlament, Guvern, primării, ci direct la pușcării, iar averea le este confiscată și întoarsă oamenilor”.