image
Sursa foto: Instagram

A venit explicația iubitei lui Joao Felix, după ce a fost acuzată că l-ar înșela cu un alt fotbalist

Margarida Corceiro (19 ani), iubita lui Joao Felix (22 de ani), a reușit să stârnească o controversă uriașă împreună cu Pedro Porro (22 de ani), după un episod petrecut la finalul meciului câștigat de Sporting împotriva lui Santa Clara, scor 4-0.

Fără ca starul lui Atletico Madrid să fie de față, Porro i-a dăruit tricoul de joc tinerei actrițe și apoi a îmbrățișat-o, un gest considerat mai mult decât amical de către publicațiile spaniole sau portugheze.

Zvonurile pe care Corceiro le-a și ironizat recent au căpătat și mai multă atenție în cele două țări iberice, după ce pe internet a fost publicat un videoclip cu aceasta alături de Porro, într-un club de noapte din Lisabona.

Partenera lui Felix n-a mai putut suporta speculațiile și a explicat încă o dată că relația sa cu Porro este strict una de prietenie.

"Dacă aș fi vrut să sărut pe cineva, într-un moment intim, cu siguranță n-aș fi făcut-o în Lust, cu atât mai puțin într-un sector VIP, de unde puteam să fiu văzută de tot clubul.

Nu înțeleg de ce acei domni au avut inițiativa de a înregistra acel videoclip și de a-l distribui, dar nu m-au filmat când îi îmbrățișam și pe ceilalți oameni de acolo. Dacă voi considerați că Magui Corceiro alături de niște fotbaliști este un subiect, atunci ați avut mult material la dispoziție!

Situația a scăpat de sub control și deja mă plictisește, atât pe mine, cât și pe Joao.

Am făcut cunoștință cu Porro în mod neașteptat acum câteva luni, la o cină alături de mai mulți oameni, și ne-am simțit grozav, suntem prieteni buni. Îl iubesc, este o persoană incredibilă și cei care îl cunosc știu asta", a declarat Corceiro, conform Sports Mole.

La finalul meciului cu Santa Clara, Porro a fost rugat de mai mulți copii din tribune să le cedeze tricoul de joc, însă spaniolul i l-a dat lui Magui Corceiro, cu care s-a și îmbrățișat în văzul tuturor.

Imaginile au creat o controversă uriașă în Portugalia și în Spania, având în vedere că actrița de 19 ani este iubita lui Joao Felix (22 de ani), superstarul lui Atletico Madrid, iar portughezul nu a fost prezent la meci.

La scurt timp după ce au apărut mai multe articole în care se scria despre existența unui triunghi amoros, Porro și Corceiro au ținut să infirme zvonurile pe rețelele sociale.

"Ce rușine au acești oameni, Pedro Porro? Sunt scandalizată", a fost postarea inițială a lui Corceiro.

"Dialogul nostru a fost bun, dar și mai bună a fost povestea creată", i-a răspuns fotbalistul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: