Incidentul a avut loc ieri în jurul orei 14:00.

Automobilul se deplasa pe traseu haotic și cu viteză, creând situații de accident. La semnalul angajaților de frontieră, mașina s-a oprit, fiind constatată prezența a doi bărbați, vizibil în stare de ebrietate.

În timpul discuției atât șoferul, cât și pasagerul, au fost agresivi cu polițiștii de frontieră, numindu-i pe aceștia cu cuvinte necenzurate și jignitoare.

Cei doi bărbați, cu vârste de 35 și, respectiv 24 de ani, au încercat să fugă de la fața locului. Ca urmare unul dintre agresori a fost încătușat, datorită faptului că a opus rezistență, iar al doilea a reușit să fugă și să se facă nevăzut într-o direcție necunoscută.

Tinerii riscă o amendă.