"Avionul a aterizat pe burtă pe un câmp aflat în apropiere de satul Rybaki, care este la aproximativ 3-5 kilometri depărtare de pista aeroportului Jukovski", a afirmat o sursă.

Aeronava de tip Airbus A321, a companiei Ural Airlines, la bordul căreia se aflau 234 de persoane, inclusiv șapte membri ai echipajului, a decolat de la aeroportul Jukovski din regiunea Moscovei și se îndrepta spre Simferopol în Crimeea, scrie Mediafax.

"Potrivit versiunii preliminare, o pasăre a lovit un motor, ceea ce a dus la un incendiu. În cursul aterizării, avionul a depășit pista", a transmis o sursă.

Pasagerii aeronavei companiei au fost evacuați imediat.

Directorul general al companiei aeriene și Ministerul rus pentru Situații de urgență au confirmat că nu s-au înregistrat victime în urma incidentului.

Un reprezentant al Ministerului Sănătății din regiunea Moscova a transmis că nicio persoană nu a fost spitalizată, dar unele au primit îngrijiri medicale la locul incidentului.

Compania Ural Airlines a comunicat că ambele motoare ale aeronavei s-au defectat după lovirea unor păsări.

"Aterizarea a fost efectuată adecvat, avionul nu a luat foc, toți pasagerii au fost evacuați. Nicio persoană nu a fost ucisă sau rănită", a declarat Serghei Skuratov, directorul general al Ural Airlines.