image
Sursa foto: jurnal.md, foto simbol

VIDEO // Copiii de la o grădiniță din Bălți, bătuţi și umiliţi de educatoare și dădacă: „Lasă labele jos, ai z…bit pe toți!”

Tratament inuman la o grădiniță din Bălți. Două angajate ale instituției sunt acuzate că îi băteau și îi înjurau pe copilași. Procurorii fac cercetări, după ce au primit înregistrări audio din care se înțelege clar că copiii sunt pălmuiți și înjosiți de cele care trebuie să le dea educație, transmite tvn.md.

„Stă ca un trântor și se pișă în pat, vezi ce atitudine el are, 2 ani, el se uită la asta, măgăroiule ce ești.” „lasă labele celea jos, ai z###t pe toți deam, atâta bocănești.” „Ridică mâinile în sus, chișoarcă ce ești tu, fu puturosule.” „Lasă măi scaunul, lasă măi scaunul cela, închide gura.” „Așa copil ca tine nu-i trebuie lui măta și lu taică'tu”, sunt replicile unei angajate a grădiniței.

Abuzurile la care erau supuşi copiii cu vârste cuprinse între doi și trei ani au fost descoperite de părinţi. Aceștia au decis să facă înregistrări pentru a înțelege ce de fapt să întâmplă în instituție în lipsa lor, după ce unii micuții refuzau să meargă la grădiniță și pângeau în fiecare dimineață când erau lăsați cu dădaca și educatoarea.

„Adesea luam copilul de la grădiniță, la care auzeam bate, bate, cine? Semne de întrebare, e și normal, este un copil de doi ani și, instinctiv simțeam că este ceva în neregulă. Copii sunt bătuți și se aude extraordinar de bine, cuvinte extraordinar de murdare, cuvinte necenzurate dintre educatoare și dădacă. Imediat după cele audiate, am apelat la sediul de poliție, după care am fost dusă la procuratură, procuratura dacă sincer 2 săptămâni nimic”, a spus o mamă.

În loc să-și ceară scuze pentru cele întâmplate, dădaca și educatoarea, care ar avea rude prin organele de drept, au început să amenințe părinții.

„Da, am avut și amenințări, am avut de toate, doar pentru a-mi retrage plângerea”, a declarat un părinte.

Părinții spun că nici măcar nu-și putea închipui una ca asta. Acum aceștia cer organelor competente să intervină pentru a stopa asemenea abuzuri în instituțiile preșcolare din oraș.

„Copilul meu a fost în grădinița aceasta maltratat, a fost agresat, fizic, moral și copilul meu seara se trezea, dimineața nu voia, eu începeam să-i spun, grădinița e bine, îți dă de mâncare, să te joci, te îngrijește, dar copilul meu venea și plângea noaptea. Noi achităm impozite, le facem salariu lor și copii noștri sunt maltratați”, a menționat un părinte.

Deși angajatele bănuite de maltratarea copiilor activează în instituția preșcolară de aproape patru ani, directoarea instituției spune că nu a bănuit că ele pot manifesta un astfel de comportament în raport cu micuții. Aceasta a mai declarat că pe perioada anchetei dădaca și educatoarea vizată au fost suspendate din funcții.

Potrivit sursei citate, Direcția de Învățământ Tineret și Sport s-a autosesizat pe cazul dat și a menționat că vor fi întreprinse acțiuni după examinarea de către procuratură.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: