image
Sursa foto: Profimedia

Dorit în Arabia Saudită și SUA, Olivier Giroud a ales și e gata să semneze

Olivier Giroud, golgheterul all-time al naționalei Franţei, a anunţat că doreşte să-şi continue cariera la AC Milan şi după expirarea actualului său contract cu clubul italian de fotbal, la finalul acestui sezon.

"Contractul meu expiră în iunie. Nu am discutat deocamdată cu conducerea clubului, dar vreau să rămân la Milan", a declarat atacantul pentru Le Journal du Dimanche.

Giroud, în vârstă de 37 de ani, are un salariu net de 3,5 milioane de euro pe sezon la gruparea "rossonera", iar la uşa sa au bătut deja cluburi din Arabia Saudită şi Statele Unite, însă prioritatea francezului rămâne AC Milan.

Responsabilii clubului milanez sunt gata să discute prelungirea contactului campionului mondial francez, însă sunt dispuşi să investească şi într-un atacant mai tânăr, principalul vizat fiind canadianul Jonathan David, de la formaţia franceză Lille.

De la debutul acestui sezon, Olivier Giroud a marcat 8 goluri în 15 meciuri disputate pentru AC Milan în toate competiţiile.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: